Viata e un joc de culori frumoase…

…Daca stii sa le gasesti!
Stii vorba aia cu „viata e mereu surprinzatoare” ? E adevarata. Cliseica poate, dar adevarata. Atunci cand te astepti tot mai putin sa apara lucruri bune in viata ta se intampla sa primesti „un sut” de undeva si sa te ridici. Sa dai nas cu realitatea care, de fapt, nu e atat de sumbra.
Chiar zilele trecute aveam o discutie legata de nivelul de atasament emotional al omului pentru probleme. Tindem ca, o data ce le avem, sa nu le mai dam drumul. Vrem sa le pastram si sa ne folosim de ele drept pretext pentru a amara si alte vieti. Si iata cum iese la iveala egiosmul omului in astfel de situatii… E greu sa te detasezi de probleme, dar nu imposibil. Exista mereu o cale sa le uiti si sa le rezolvi cand va fi momentul lor. De ce sa-mi pisez creierii gandindu-ma la solutii inexistente? Oricum nu o sa gasesc nicio rezolvare daca ma afund mai tare in mizeria creata, pana la urma, tot de mine sub o forma sau alta.
Eu cred ca cel mai bine e sa faci totul la timpul lui. Exista momente potrivite pentru orice in viata, trebuie doar sa ai grija cum le alegi. Asta tine de intuitia si prioritatile fiecaruia. Viata e cum ti-o faci, cred ca am mai spus asta candva.

Facebook

Bianca Coman’s Profile

Create Your Badge

Una mie, una tie si I noua

Au trecut si Olimpiadele. Parca ieri de-abia ne adunam. Eram o gasca de fete care isi luau, cu mult curaj, o mare responsabilitate pe umeri: sa nu dezamageasca. Pe cine? Prieteni, profesori si parinti. Am plecat la drum cu un scop: sa dam ce avem mai bun.

Asta am si facut. Pe parcursul celor 2 luni de concurs am avut mai multe emotii cumulate decat in toate sesiunile de examen de pana acum. De fapt, cred ca olimpiadele au fost cel mai important examen de pana acum si s-a terminat cum nu se putea mai bine.

Ieri seara a fost premierea. Mi-as fi dorit sa am macar o inregistrare audio ca sa va pot arata emotiile de acolo. Mi se face pielea de gaina numai cand ma gandesc. Primele anuntate au fost premiile pentru Comunicare Institutionala, au urmat Relatiile Publice. Locul III, locul II..nimeni dintre colegii nostri nu urcase pe podium. Venea momentul culminant. Era „now or never”, cu balanta usor inclinata catre „never”, dar am fost luate prin surprindere : „Locul I la Relatii Publice se acorda 5 O’clock TeaM „, au spus Morar si reprezentantul Carpatcement. Nu stiu cand am urcat pe scena, tin minte doar ca alergam spre podium printre reflectoare si aplauze si ca imi tremurau foarte tare picioarele. Au fost cele mai frumoase emotii pe care le-am avut pana acum.

Dar asta nu a fost tot. A urmat desertul, cum spunea Teo : premiile pentru bloguri. Eram multumite cu ceea ce obtinuseram, asa ca nu mai credeam sa luam ceva pentru blog, desi l-am inscris. Primul premiu anuntat a fost pentru „cea mai buna poveste a perioadei de inscrieri”- 5 O’clock TeaM. Am fost, din nou, surprinse.  Doua premii intr-o singura seara. La unul speram, dar nu credeam, iar al doilea a venit pe neasteptate.

La final am baut sampanie si am dat noroc pentru reusita obtinuta, mai ales, datorita clientului nostru Kaspersky Lab Romania( adica Andreea, Teo si Ionut). Un client minunat, asa cum am spus si cand am urcat pe podium. Si uite asa am venit cu aur acasa, aur olimpic! Pe seara, cum era si normal, am petrecut pana tarziu alaturi de clienti, colegi si concurenti.

Acum ne asteapta „o sesiune grea” (Voltaj) si o realitate la care ne trezim de luni. Inca mai avem senzatia ca a mai ramas ceva de facut pentru olimpiade, ca trebue sa ne mai vedem seara in podul Universitatii care ne-a gazduit pana la inchidere, ca… a mai ramas ceva.

Cand fostii concurenti spuneau ca Olimpiadele sunt mai mult decat un concurs nu i-am crezut. Ca Toma necredinciosul a trebuit sa vad pe pielea mea ca asa e. Inseamna legamant pentru o prietenie inchegata, inseamna sa inveti ca nu exista „nu pot” si mai inseamna ca de acum incolo avem noi sperante.

tic, tac, tic, tac…

Emotiile au inceput sa se adune pentru ca nu mai sunt decat doua zile pana la prezentarile finale. Campania e gata, ideile au fost adunate, a ramas doar ziua cea mare, 18 mai.

Cum am lucrat pana acum? Din greu, cu spor si razand. Momentele de oboseala au fost destule, dar le-am trecut razand fie de oboseala insasi, fie de glumele inerente datorate ei. Nu-i greu sa lucrezi cand ai o echipa care te sustine si iti apreciaza ideile oricat de trasnite ar fi. La noi totul se recicleaza, chiar si ideile! Daca nu pot fi aplicate in forma bruta le tranformam in unele realizabile.

Partea cea mai frumoasa din experienta de pana acum este ca am invatat sa ne adaptam fiecare ceilelalte pentru un scop comun. Nu a mai existat „am treaba dupa 6, nu pot sa stau”, „hai sa ne grabim pentru ca eu trebuie sa plec” sau  „hai sa ne vedem mai devreme pentru ca eu dupa doua plec acasa”.

Fetele nu si-au mai vazut „casa” de doua saptamani, dar am vazut impreuna Bulgaria. 😀

Bulgaria

In noiembrie anul trecut am plecat cu „profa” de Antropologie si colegii mei de facultate prin tara. Am vrut sa vedem manastirile fortificate din zona Sibiu, Medias, Brasov, Ramnicu Valcea. A fost o experienta atat de frumoasa, incat am stabilit ca trebuie sa o repetam.

De asta am plecat weekend-ul trecut la bulgari. Tot cu „profa” de Antropologie. Veliko Tarnovo este pentru bulgari cam cum e Sighisoara la noi, numai ca mult mai mare.

 Ce este atat de spactaculos acolo? In afara de privesliste, multimea de biserici „icognito”, construite in case boieresti de frica turcilor care au transformat Bulgaria in pasalac, in perioada tributului Tarilor Romane.

O alta priveliste interesanta este jocul de lumini si sunet ce are loc in Veliko in fiecare weekend. E un joc de lumini si clopote unic, cel putin din ce am vazut eu pana acum.

Detalii precum salata bulgareasca sau argintul ieftin foarte frumos nu mai are rost sa le mentionez pentru ca sunt deja arhicunoscute. Mai multe despre Veliko Tarnovo in imagini.

Podul la Russe pentru intrarea in Bulgaria

Clopotele care participa la jocul de lumini si sunetO biserica icognito, acum muzeu de istorieVestita salata bulgareascaSi berea bulgareasca specificaLa biserica din Arbanassi am vazut o reprezentare a ciclului vietii. In mijloc zeita Fortuna, iar pe margini anotimpurile si varstele omului. Se pare ca pana la 30 ani este in plina ascensiune, dupa care incepe sa se indrepte usor, usor catre moarte.Chiliile calugarilor de la ArbanassiUna dintre bisericile „ascunse” in case ale fermierilor bulgari ai vremiiCasa memoriala a ultimului conducator comunist (acum hotel de 5 stele)Paine traditionala bulgareasca (cu branza )Restaurant traditional bulgarescUn atelier de olari de pe strada mesterilorO alta biserica ascunsa, de data asta in muntii de calcar pentru a nu fi vazuta de invadatoriIesirea din Veliko Tarnovo

Peisaj Veliko Tarnovo, orasul ale carui case se reflecta in raul YantraSpectacol pentru turisti: povestea taratului bulgarStrazile din Veliko Tarnovo