RSS Feed

Category Archives: Uncategorized

Prima mea bicicletă

Posted on

În seara asta răsfoiam liniștită mail-urile pe telefon când am văzut un titlu care mi-a atras atenția. Era newsletter-ul de la comunitatea Smark: ”Renașterea Pegas, un experiment cu rezultate pozitive”.

Nu am îndoieli că cei de-odată cu mine, cel puțin, știu deja de ce acest titlu m-a făcut să vreau să deschid mailul ca să aflu mai multe. Pegas era bicicleta renumită a oricărui copil din anii ’90. Inclusiv a mea.

Nu țin minte cum s-a întâmplat, dacă mi-am dorit-o sau a fost ideea alor mei, dar știu că într-o zi tata a scos din garaj (vremea când în spatele oricărui bloc stăteau aliniate garajele în care își parcau ai noștri mașinile și pe care, adesea, îl foloseau și ca spațiu de depozitare) o bicicletă și a zis să mă urc pe ea. Era Pegasul. Am reținut marca pentru că m-a intrigat alăturarea dintre calul înaripat și numele Pegas. Îmi părea ca un nume de personaj de poveste, din desenele animate a la Cartoon Network.

Tata a încercat să mă susțină de șa….poate, poate îmi făceam curaj să mă urc singură. N-a reușit, așa că m-a dat pe mâna unui prieten cu doi ani mai mare, deja experimentat într-ale mersului cu bicicleta. El a fost, cred, mai puțin îngrijorat de soarta mea în eventualitatea unei căzături și, de fiecare dată când prindeam viteză, îmi dădea drumul de șa să merg singură. Așa mi-am luat nenumărate trânte și julituri, dar până la urmă am reușit. Nu m-am dat bătută până nu am reușit să domin Pegasul meu drag. Am mers câțiva ani buni cu acea bicicletă, până când a dispărut din garajul nostru, așa cum a venit: fără să știu unde și de ce.

Peste ani, cândva pe la începutul liceului, m-am dus în vizită la o prietenă care locuia la Fierbinți, Ialomița. Ca să ne petrecem ziua de vară a propus să ne plimbăm cu bicicleta. Ea avea un Mountain Bike și o bicicletă mare de adulți (sigur recunoașteți modelul de prin curțile bunicilor). Pentru că eram trei și bicicleta cealaltă avea portbagaj, mi-a lăsat mie Mountain Bike-ul. Problema a apărut în momentul în care a trebuit să cobor de pe ea. Am tras o căzătură atât de serioasă, încât și astăzi am o cicatrice imensă la genunchi. De atunci știu că sunt fidelă mărcii pe care am învățat să merg sau măcar formei aceleia de bicicletă.

Sunt foarte bucuroasă de noul trend ”biciclistic” din București, nu doar pentru că îl susțin ca formă de relaxare și întreținere, ci pentru că utilizează biciclete pe care pot până și eu să merg: bicicleta după modelul Pegas.

Imagine

Anunțuri

Octombrie romantic

Posted on

Aseară am descoperit o nouă perspectivă asupra unui loc de care m-am îndrăgostit de la prima vizită. Vorbesc acum despre o ceainărie care te întoarce în Bucureştiul „Micul Paris”, într-o casă ce pare a unei doamne cochete care are grijă mereu să-şi trateze invitaţii cu cea mai mare grijă. Este amplasată într-o zonă în care am copilărit, într-un cartier unde am cunoscut primele chiuluri şi primii fiori, dar şi primii paşi către cunoştere. Cotroceni, căci despre el este vorba, mi-a părut mereu un cartier pentru poveşti romantice, unde nimic rău nu se poate întâmpla, unde te poţi întâlni cu bătrânul şi obositul cupidon oricând. Poate e din cauza copacilor batrâni, poate din vina străzilor pavate pe care-ţi răsună paşii sau poate datorită ecoului şoaptelor pe înserat, oricum ar fi locul meu preferat de aici va rămâne, după curtea şcolii, ceainăria Infinitea.

Imi place pentru că fie vară, iarnă, toamnă, primăvară ei se adaptează. Ce dacă a venit frigul? Stăm cât mai putem pe terasă, ca aseară. M-am dus cu gândul să beau un ceai cald pe canapeaua confortabilă din interior şi am fost întâmpinată cu o propunere unicat: să stau pe terasă, pentru că este încă frumos, iar dacă e cumva răcoare „vă dăm pături”. Pături? Da, chiar aşa a fost. Am baut un ceai cald, înfofolită într-o pătură maaaaaare şi moale, în timp ce savuram o prăjitură cu cireşe (da, recunosc, eu am zis că-s vişine) în lumina străvezie a serii, ajutată de micile felinare ce atârnau de copaci ca nişte licurici.

Aşa că propunerea mea pentru luna octombrie, chiar şi pentru un noiembrie călduros, este o seară de toamnă într-o grădină, sub o pătură călduroasa, la lumina stelelor, la Infinitea, acompaniaţi desigur de un ceai fierbinte.

Targurile de joburi: la misto

Posted on

De-a lungul timpului am participat la diverse tipuri de targuri pentru gasirea unui job. Sincer va spun ca am inceput sa nu mai cred in ele. Ca sa le mai dau, totusi, o sansa va invit sa-mi povestiti despre persoane care chiar s-au angajat in urma participarii la un astfel de targ.

Biserica= agentie de evenimente

Posted on

Aseara, la Slujba de Inviere mi-am dat seama de un aspect pe care nu l-am luat in calcul pana acum: slujbele bisericesti au rang de eveniment pentru enoriasi. Sau poate doar slujbele mari din manastiri…

Cert este ca aseara maicutele de la Manastirea Rastesti (jud. Buzau) roboteau pe langa merindele expuse pe mese cu ochi critic. Nu criticau exponatele, daca la asta va ganditi, ci amplasamentul lor. Erau  vreo 3 care se ocupau de logistica, cate una pe fiecare scaun din biserica sa le supravegheze si, desgur, un sef al evenimentului care se ingrijea de fiecare element, inclusiv de fiecare om care trebuia sa dea ceva bisericii. Acest sef (de fapt o sefa, caci este manastire de maici) urmarea cu grija pe fiecare dintre cei darnici, astfel incat nu cumva sa se rataceasca pe drumul inapoi spre biserica.

Trebuie sa recunosc ca totul se rezolva silentios, fara a deranja participantii la eveniment. Chiar si anafura a fost adusa pe nesimtite in biserica. E posibil ca acest spirit organizatoric sa fi fost dezvoltat in ani de practica (ca doar Slujba de Inviere e in fiecare an, plus celelalte slujbe din timpul zilei/anului).

Mai trebuie identificat publicul pentru care aceste maicute s-au transformat in mici furnicute organizatorice. Sa fie enoriasii? Nu cred; nu erau prea interesate de prezenta lor, in afara darului oferit manastirii. Parintele? Nici atat. Mai ramane doar Iisus, despre care s-a vorbit de-a lungul slujbei.

Ma intreb acum daca si manastirile de calugari au acelasi spirit organizatoric si daca se agita la fel de invizibil..:P Pana la urma maicile se agitau pentru mirele lor, nu?

RONEWMEDIA 4.0

Posted on

M-am gandit ca este mai eficient sa scriu un articol post-eveniment, de-abia apuc sa judec la rece ceea ce am vazut si auzit. Inainte de participarea efectiva eram nerabdatoare sa vad cu ce noutati vine Google, pentru ca ei erau centrul atentiei.

Dar am ajuns la eveniment. A inceput promitator pentru cei mai multi dintre noi: un debate (care a fost mai mult o expunere) despre ce si cum se misca in online. Dragut, daca n-am fi amortit pe scaune aproape 3 ore. Noroc cu Robert Gibbs care a avut buna idee sa ne ridice in picioare, nu de alta, dar pana si el amortise pe scaunul incomod al salii de la WTC.

Si au inceput workshopurile…… multa vorbarie goala despre nimicuri deja cunoscute. Toti speakerii au pus „varbaria goala”  pe seama intarzierii organizatorilor si lipsei de timp. Si ca veni vorba de organizatori si organizare: ma intreb cine le-a facut logistica. Oricine ar fi fost o consider lipsa de respect fata de participanti, mai ales fata de cei adusi de peste ocean. Sa tii oamenii doar cu cafea, fursecuri si sandwishuri e penibil. Macar de ar fi fost suficiente, dar avand in vedere ca participantii erau in numar de cateva sute, iar „merindele” de cateva zeci (putine zeci) e chiar sub limita logisticii, daca ii pot spune asa.

Din pacate pentru ei, nu e primul eveniment de acest gen la care particip: am mai si organizat cateva, chiar cu un buget mult mai mic decat au avut ei, dar nu s-a plans nimeni ca se scurge de foame, ca acum. Si as fi uitat inconvenientul marelui eveniment, daca macar aflam ceva demn de retinut, dar nu a fost sa fie.

Asa ca RONEWMEDIA 4.0 m-a dezamagit.

Conferintele OC

Posted on

banner_oc_220x157_alb