RSS Feed

Tag Archives: viaţă

Instanţe noi

Posted on

Mă gândesc de câteva zile încoace cât de fain e când se întâmplă lucuri neaşteptate fericite. Când credeam că o să-mi petrec vara cu disertaţia în braţe şi plictisindu-mă între betoane, viaţa arată, din nou, că poate mai mult de atât.

Astea-s momentele mele preferate, când mi se demonstrează că mai exită oameni pe care încă nu-i ştiu, dar care or să apară la momentul potrivit ca să-mi bucure zilele. De-asta e bine să crezi că întotdeauna vine ceva mai bun, chiar mai bun decât cel mai bun!

Liniştea doare.

Posted on

Liniştea (din eng. silence) pentru mine poate avea două sensuri: unul al complicităţii şi celălalt de răspuns negativ.

Complicitatea este liniştea care îţi alină nesiguranţa, care te face să vezi dincolo de cuvinte. Liniştea asta o caut, o cercetez şi o explorez în îmbrăţişări mute, în priviri ghiduşe, în gesturi mărunte.

Nu am înţeles, însă, niciodată liniştea aceea de expectativă, o linişte apăsătoare, dureroasă. Am spart-o mereu cu vorbe. Pe liniştea asta nu o pot lăsa să mă cuprindă pentru că e cumplită. Este cea care vine cu veşti rele, care nu aduce nimic bun, care îţi irită simţurile şi îţi întunecă gândirea. Apoi, este inutilă. Sfârşim la fel. Dacă stai să te gândeşti când ne naştem ţipăm de bucurie, doar moartea aduce linişte; aceeaşi linişte apăsătoare a pierderii. Şi atunci de ce să nu vorbeşti, mai bine?

Cu drag către un cititor melancolic, eu.

E uşor să mă faci să renunţ

Posted on

Lucrurile bune vin la cei ce aşteaptă, zice o vorbă. Răbdarea vine cu o răsplată frumoasă, dacă ştii să o preţuieşti şi să o foloseşti în avantajul tău. Asta mi s-a dovedit cu vârf şi îndesat de atât de multe ori! Din păcate pentru mine, nu am învăţat niciodată cât de important este să fii aşa. Mereu am vrut să sar paşi, să galopez prin viaţă spre ce-mi place şi să arunc repede urâtul. Acum aş fi vrut să fi învăţat şi lecţia asta: să iau lucrurile cum vin, fără să le gândesc prea mult sau cel puţin să am răbdare să se întâmple de la sine.

Aşa cum e uşor să zici „hai să mergem pas cu pas şi să vedem ce iese”, dar e greu să mă convingi să merg pe acelaşi drum cu tine, tot aşa poţi să mă faci să renunţ. De când mă ştiu am fost nehotărâtă, de aceea e bine să ştii tu ce vrei. Şi te gândeşti cum am trăit până acum? Cu momente potrivite şi cu o mare de oameni care au grijă să-mi fie bine.

Asta-i frumos în viaţă: să sune telefonul şi la celălalt capăt să fie un prieten bun care nu vrea decât să întrebe ce mai faci, cum eşti, unde ai dispărut în ultimul timp…cine îşi mai aduce aminte momentele astea?

Oamenii muncesc din greu să te facă să fii cum vor ei, să zici ce vor ei, să gândeşti cum vor ei. Important e să-ţi aduci aminte că dacă vor să te schimbe, nu eşti tu cel pe care îl vor, ci o reflecţie a imaginaţiei lor transpusă în tine.

De câte ori nu ne amăgim cu gândul că persoana de lângă noi este cea potrivită, deşi suntem conştienţi că facem concesii ca să fie aşa: „eh, şi ce dacă a uitat că azi e ziua mea. are mult de lucru”, „nu-i nimic dacă azi preferă să doarmă în loc să mă vadă pe mine, cea/cel de care spune că îi place aşa de mult”, „ce dacă nu are toate calităţile pe care mi le doream, lasă că are maşină” şi câte şi mai câte. Ne agăţăm de oameni care nu fac parte din noi, care în loc să ne ajute să creştem spre idealul nostru, ne trag într-o lume ce ne îndepărtează de el.

Astea sunt doar o parte din exemplele pentru care e mai uşor să renunţi, decât să te apuci de construit. Şi dacă mai credeai că lucrurile se pot schimba, învaţă să trăieşti cu ele aşa cum sunt.

La final, un mesaj de la Bob Marley himself:

Imagine

România mea

Posted on

Postul acesta este rezultatul unei discuţii de la metrou. O cunoştinţă mi-a spus oftând „pleacă din ţară dacă poţi. măcar voi tinerii să mai plecaţi, noi bătrânii rămânem… voi mai aveţi o şansă. dacă eram iar la 20 de ani nici nu m-aş mai fi gândit să rămân”. Ce e aşa diferit faţă de ce auzi zilnic? Frazele astea sunt spuse de cineva care are cu indulgenţa 35 de ani şi îşi spune „bătrână”. Asta mă face să cred că unii dintre noi ar trebui să mai rămână pe acasă.

Dar eu nu văd România lipsită de speranţă. Eu, totuşi, cred că dacă e pe mâini bune, România poate fi şi educată, şi şcolită, şi turistică, şi cu infrastructură. Eu văd în România „acasă”, „bunica”, „munte”, „mare”, „mama, „gaşca de la bloc”, „prietenii de-o viaţă”. Toate motive puternice, în principiu, ca să rămân…

România mea poate fi salvată. România mea nu arată ca la UE: cu bătrâni muritori de foame, copii ai străzii, gunoaie, cerşetori, hoţi de buzunare şi emigranţi.

La mine „acasă” arată altfel. Arată aşa:

Această prezentare necesită JavaScript.