Flux RSS

Category Archives: PR, Advert and Others

Londra sau Paris

Posted on

Acum câţiva ani aş fi ales Londra cu ochii închişi. Mi se părea locul ideal de vacanţă, oraşul în care aş fi cea mai fericită să ajung pentru că aveam atâtea de văzut şi de făcut. Dar după ce am început să lucrez tot mai mult cu locuitorii lui, mi-am mai schimbat părerea.

Parisul, pe de altă parte, nu prea m-a atras. Poate şi din cauză că nu am avut niciodată vreo afinitate pentru Franţa sau limba franceză; dimpotrivă. Dar acum vreo doi ani mi-am propus să ajung să văd ţara asta. Din două motive, singurele de până acum: Disneyland Paris şi Coasta de Azur.

În acest spirit am găsit azi-dimineaţă un infografic simpatic despre bătălia dintre aceste două oraşe. Eu tot nu mi-am ales favoritul, dar poate pe voi vă ajută dacă vă planificaţi curând o vacanţă.

Deci: Londra sau Paris?

Imagine

Încă o dată: eu mai cred în profesori dedicaţi în învăţământul din România!

Am mai scris şi altă dată despre cei care mi-au fost mentori, despre cum m-au ajutat ei să găsesc drumul bun şi despre cât de mulţi astfel de oameni încă mai sunt în învăţământul românesc.

Azi scriu despre un om care prin determinare, profesionalism şi mult drag mi-a ghidat paşii la un moment dat. O veţi recunoaşte uşor mulţi dintre voi, am vorbit adesea despre acest dascăl în sesiune, la licenţă şi mai ales după ce am terminat facultatea, pentru că acela a fost momentul când am realizat cât de mult a contat faptul că am avut-o dascăl pe doamna profesoară Rogojinaru. „Rogo”, după cum o ştiu studenţii şi după cum îi spun chiar ceilalţi profesori ai catedrei de comunicare, este omul cel mai energic pe care l-am văzut vreodată, cu o determinare incredibilă. Luptă până în pânzele albe pentru ceea ce este just, pentru ca studenţii dânsei să primească cele mai bune recomandări, cele mai recente informaţii, cele mai actualizate exemple şi, mai ales, cea mai corectă evaluare.

Pentru mine personal este unul dintre pilonii de referinţă atât pentru cariera mea, cât şi ca exemplu de dăruire. Până să încep, în anul doi de facultate, cursurile cu Rogo habar nu aveam ce înseamnă PR. Mai exact nu ştiam nici ce caut la facultatea pe care am terminat-o cu drag până la urmă. Doamna profesoară ne-a ghidat către abecedarul PR-ului şi ne-a învăţat să-l folosim. De acolo, mai departe este treaba noastră cum îl aplicăm.

Crede cu tărie că studentul este cel care trebuie să muncească pentru a învăţa şi nu profesorul să fie cel care-i dă cu lingura îghiţituri. Eu am înţeles de la Rogo faptul că profesorii mei sunt acolo ca să-mi dea informaţiile de care am nevoie şi să ajusteze din când în când traseul pe care am ales să merg, dar niciodată ca să mă ţină de mână, cum mulţi probabil şi-ar dori.

Este mândră de fiecare dintre studenţii ce au reuşit să modifice câte ceva pentru facultatea din care au plecat, este recunoscătoare tuturor care au pus umărul la evenimentele pe care le găzduieşte an de an şi pe care le organizează împreună cu studenţii.

Îmi aduc aminte prima dată când am auzit „o să vedeţi voi la anul cu Rogo ce-o să mai învăţaţi. acolo nu mai merge cu copiuţe”. Pentru noi, copii de liceu de-abia ieşiţi de pe băncile liceului, părea că Rogo înseamnă sfărşitul lumii, dragonul cu multe capete ce ne va spulbera visele şi copiuţele.

De fapt, prima întâlnire cu Rogo la examen n-a facut decât să ne convingă că într-adevăt nu aveam ce face cu copiuţele. Totul se întâmpla după logica fiecăruia. Examenele te făceau să gândeşti pe baza a ceea ce-ţi fusese prezentat la curs prin exemple. Deci au avut dreptate: la Rogo nu aveam cum sa copiem, pentru că trebuia să gândim propriile soluţii.

De ce m-am gândit chiar azi să scriu despre Rogo şi nu despre un alt profesor? Pentru că acum are nevoie de sprijinul studenţilor ei, alumnilor, oameniilor din agenţii care i-au trecut prin mâini, conferenţiarilor ce au beneficiat de experienţa dânsei.

Doamna profesoară Adela Rogojinaru a fost diagnosticată cu cancer de piele cu multiple metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenţie agresivă cu citostatice Zelboraf. Tratamentul cu citostatice recomandat în regim de urgenţă este de ultimă oră, acordă 80% şanse ca tumora să se restrângă şi durerile să se diminueze considerabil.

Soluţia imediată pentru tratament este aducerea în ţară a dnei Adela Rogojinaru (deoarece acum se află la tratment în străinătate) cu sprijinul Universităţii Bucureşti, internarea şi administrarea de urgenţă a citostaticului Zelboraf. Acest medicament, de ultimă generaţie, nu este încă introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt ce conduce la un cost total al tratamentului şi spitalizării de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează în jur de 6 luni, costul integral ajungând la suma de 90.000 de euro.

Mi-ar plăcea ca şi alte generaţii să mai creadă, datorită doamnei Rogojinaru, în învăţământul românesc, ca şi alte generaţii să povestească peste ani cu drag despre emoţiile pe care le aveau la examenele dânsei, despre cum i-a ajutat să fie ceea ce sunt în cariera lor.

Imagine

Donaţia se poate face în conturile:
CONT LEI: RO19INGB0000999903185855,
CONT EURO: RO12INGB0000999903185496
Titular de cont: Lucia Astratinei, nepoata doamnei profesoare Adela Rogojinaru
COD SWIFT: INGBROBU, deschise la banca ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucuresti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucuresti, Romania.

„Mama, atât de mult mi-e de dor de tata”

Posted on

Aşa ziceau cei de la Timpuri Noi aici. Ascultând des melodia asta, din întâmplare mai mult, m-am gândit să scriu un post despre taţi în general.

Cu siguranţă fetele care citesc aici au zâmbit măcar o dată la o scenă de drag între un tată şi fiica sa. La fel cum voi, băieţii, vă duceţi cu gândul la proprii taţi când vedeţi o scenă asemănătoare între un tată şi fiul său.

Subiectul a fost explorat de-a lungul timpului şi de campanii de comunicare. Câteva exemple mai jos.

VW Polo

Subaru

Telecom

Tătici felicitări pentru copiii voştri şi aveţi grijă să vi-i ţineţi aproape mereu. Multe lucruri pe lumea asta sunt ireversibile, dar mai ales faptul că ţi-ai ignorat copilul la un moment dat. El nu uită, chiar dacă tu zici că e prea mic.

LDIR 2012

Posted on

Anul acesta a avut loc pentru a treia oară Let’s Do it, Romania!

Diferenţa dintre ce-a fost acum şi în anii trecuţi este simplă: în 2012 am adunat gunoiul selectiv. De anul ăsta trebuie să învăţăm să o facem şi pe asta. Obiectivele bine determinate şi o echipă hotărâtă au reuşit să scoată iar oamenii la curăţenie. Cea doua diferenţă este că nu doar noi am făcut curat pe 12 mai, ci încă alte 4 ţări alături de noi, pentru că este anul Let’s Do It, World!

Despre proiect puteţi afla multe doar printr-un simplu search pe Google. Ceea ce vreau eu să adaug este că nu ţine loc de strâns:

  •  mucu’ de ţigare
  • ambalajul de pe jos
  • sticla de suc/apă
  • gunoiul de la grătar
  • gunoieri

Acestea fiind clarificate, vă propun să vă înscrieţi la anul, dacă n-aţi făcut-o deja. Mai ales voi ăştia de ziceţi „nu mă duc eu să strâng după alţii” şi nu strângeţi nici după voi.

Acum închei pentru că m-a luat valul. Vă las cu un singur exemplu:

O doamna la vârsta de aproximativ 50 de ani a venit la mine sâmbătă dimineaţă când înscrierile erau aproape terminate. Mi-a zis foarte entuziasmată că auzise de doar jumătate de oră despre LDIR şi unde sunt punctele de înscriere şi că a decis să vină la curăţenie. Într-o jumătate de oră! De ce? Pentru că voia să dea un exemplu că România poate fi altfel, că se pot schimba lucruri.

Eu am admirat-o pentru determinare şi spontaneitate. Treaba voastră ce culegeţi de aici.

We did it again!

Specificul Facebook în campanii online

Posted on

Se întâmplă adesea să văd campanii pe Facebook făcute prin intermediul profilurilor de brand sau de produs. M-am întrebat cât de des studiază companiile şi specificul publicurilor în online.

O companie de cercetare de piaţă, Unlock Market Research, a dezvoltat un studiu calitativ pe tema aceasta. A rezultat că pe Facebook găsim 6 tipologii de utilizatori . Desigur că nu putem vorbi despre o generalizare, fiind vorba de rezultate calitative, dar totuşi sunt interesante. Criteriile după care au fost realizate îmi aduc aminte de schema Values and Lifestyle de caracterizare a audienţei.

Aşadar, pe Facebook avem de-a face cu utilizatorul pragmatic, militantul, conectorul, aprobatorul, auto-propagandistul şi cu exploratorul. În funcţie de aceştia un brand se poate folosi în acest mediu de un set de instrumente. Exploratorii şi conectorii reacţionează la informaţii amuzante, jocuri personalizate cu brandul, citate, colecţii de reclame şi making of. Pragmaticii şi militanţii răspund la instrumentele informaţionale: în care produsul este în prim-plan, informaţia este organizată pe mai multe categorii şi sub-categorii, există o pagina de tip micro-site pentru fiecare categorie de produs a brand-ului, sunt puse la dispoziţie informaţii despre istoria brand-ului, descrieri detaliate ale produselor şi locaţiile în care pot fi găsite şi un magazin virtual cu prezentări video ale produselor. Categoria militanţilor poate fi atinsă şi prin concursuri de cultură generală sau care au scopuri umanitare. Exploratorii vor fi atraşi cu siguranţă de un format inovator, colecţii de poze nonconformiste etc.

Este posibil ca unul dintre utilizatori să nu fie încadrat doar într-o categorie, ci să se regăsească în mai multe dintre acestea. Important este să poţi defini specificul publicului ţintă al brandului tău. Exemple pozitive de branduri pe Facebook sunt, în urma cercetării, Heineken, Pampers, Cărtureşti. De partea celaltă stau H&M, Audi. Motivul: content fără consistenţă.

Ideea centrală a studiului a fost cum ajungi de la Like la Love. Se pare că drumul printre utilizatori merge aşa:

Like: Auto-propagandistul -> Conectorul -> Aprobatorul -> Exploratorul -> Militantul -> Pragmaticul = Love

Ce rămâne de făcut? O analiză amănunţită a fallower-ilor brandului tău şi să adaptezi campania de pe Facebook cerinţelor lor.

Mai multe detalii aici.

Noile spoturi TV LDIR

Posted on

 

 

And the Making Of:

a little about friendship

Posted on

Cât imi plac campaniile Coca-Cola!

24 septembrie: ziua naţională de curăţenie LDIR!

Posted on

Pentru cine încă nu a aflat, am să scriu un memo: pe 24 septembrie ieşim la curăţenie cu Let’s Do It, Romania!

Pe 14 iunie am lansat oficial curăţenia de anul acesta. Conferinţa LDIR mi-a adus aminte de vremurile din facultate când organizam măcar o dată pe luna un eveniment sau îl planificam pe cel de peste alte câteva luni. Mă bucur că m-am simţit din nou ca în studenţie (nu că ar fi trecut prea mult de când am dat licenţa :P). Forfoteală în stânga, în dreapta, scări, urcat, coborât…până la prânz când toată lumea s-a aşezat frumos la locul marcat şi a ciulit urechile.

Ionuţ Tunaru a povestit despre raportul pe 2010, despre ce o să mai facem prin 2011 şi puţin din ce ne aşteaptă în 2012. Invitaţii i-au convins pe jurnalişti că Let’s Do It se ţine de treabă şi anul acesta, ba chiar îşi propune să termine septembrie cu 500.000 de voluntari.

Aşa că nu-mi rămâne decât să vă invit la curăţenie pe 24 septembrie 2011!

Sunt în echipa LDIR!

Posted on

De aseară fac parte, în mod oficial, din echipa de comunicare Let’s Do It, Romania! Ce înseamnă asta? Înseamnă că am decis să mă implic într-un proiect care poate schimba ceva din cum gândim azi, din cum ne raportăm la ideea de „verde” şi la ce implică ea.

Oamenii despre care vorbesc sunt tineri, entuziaşti şi cu dorinţa de a schimba ceva în felul nostru românesc de a ne păsa. Câţi dintre voi aţi aruncat o hârtie la coşul de gunoi de pe stradă, a căzut pe lângă şi nu aţi mai ridicat-o de pe jos? Câţi aţi uitat să luaţi de acasă sacii de gunoi cumpăraţi de mama ca să adunaţi ce rămâne după voi când mergeţi la „iarbă verde”? Aţi numărat câţi saci se adună dacă strângeţi? Vă zic eu: cel puţin 3, dintre care 2 nu conţin resturi de mâncare biodegradabile. 2 sunt cu peturi de la lăzile de bere cu care aţi plecat de acasă, de la sucurile din sticlele de plastic, ambalajul de la mici, de la friptură, chiar şi plasa de la cartofii pe care i-aţi curăţat ca să-i prăjţi. Şi poate între timp s-a spart şi unul dintre castroanele de plastic (tot dint-ale mamei) şi aţi decis să-l aruncaţi. Nu-i aşa că sună cunoscut? Eu cred ca da.

Şi dacă te gândeşti că nu aveaţi unde arunca sacii, o să fii uimit/ă când îţi voi spune că eu am găsit containerele de la marginea pădurii. Şi chiar dacă nu le găseam, ţineam sacii în portbagaj până acasă, unde îi aruncam la ghenă. Da, da: până acasă. Şi noi am dat bani pe maşină, pe spălatul ei (apropo: te-ai gândit câtă apă ai consumat făcând asta?), pe preşurile din portbagaj… Şi noi ţinem la maşinile noastre. Dar mai mult la noi. Pentru că să strângi în urma ta e un semn de bun simţ. Sau nu e aşa?

Ştiu sigur că te gândeşti să mergi la mare anul ăsta. Chiar dacă a plouat până ieri şi o să plouă şi de luni încolo. Din nou, te-ai gândit la ce-o să găseşti acolo: distracţie, plajă, soare, nisip fin şi curat. Corect? Ia mai gândeşte-te o dată. Ultima oară când am fost la mare ştii ce-am găsit eu? Nişte maşini care strângeau noaptea peturile de peste zi. Nişte utilaje care veneau în urma primelor şi întorceau nisipul ca fânul, astfel încât atunci când veneai dimineaţa să nu stai pe mormanele de gunoaie pe care le-ai lăsat seara. Şi ştii ce-am mai găsit eu la mare? Un cuplu tânăr care a închiriat două fotolii şezlon. Nimic neobişnuit până aici. Nu ţi-am spus, încă, ce s-a întâmplat după ce au plecat. Au folosit spaţiul de sub şezlong ca să-şi depoziteze gunoiul de peste zi: peturi de bere, pahare din plastic, ambalaje din plastic. Până a venit maşina să le ia de acolo o parte au ajuns deja în mare. Şi din mare unde crezi că se duc?

M-am alăturat Let’s Do It, Romania! pentru că ştiu că ţara mea merită un efort. Măcar cât să adun după mine. Vino şi tu la curăţenie! Nici măcar nu contează oraşul, pentru că va fi peste tot. Şi dacă eu nu te-am convins că merită, ia-ţi puţin timp şi uită-te aici: it’s too late to be pesimistic.

GreenBiz Forum

Posted on

Editia de anul acesta a GreenBiz mi s-a parut foarte bine organizata pentru ca desi am avut intarzieri lucrurile s-au desfasurat conform cu programul. Designul salii de la HoJo a fost decorat green de Harmony Design, ajutandu-ne sa intram in atmosfera mai repede. Iar in loc de cookies and snacks am avut fructe si apa plata (fara lamaie :P).

Dintre speakeri am fost curioasa de Mihaela Nicola, Sorin Oprescu (curiozitatea tuturor, de altfel), Raluca Fiser, Georgia Capuerte si proiectul Let’s Do It, Romania!. Fiecare dintre ei a adaugat elemente interesnate discutiei despre CSR. Mihaela Nicola spunea ca cel mai bine ar fi sa sustinem orice activitate de verde, mai bine decat sa o incoltim cu suspiciuni. Modalitatea prin care  a ales sa-si „ispaseasca pacatele poluatoarea” a fost sa cumpere o parte dintr-o padurice, in speranta ca, astfel, copacii nu vor mai fi taiati si acolo. Raluca Fiser (green revolution) a povestit despre Green Business Index care face un top 10 al companiilor „verzi” si despre criteriile ce trebuie indeplinite pentru a ajunge pe lista lor. Omul de comunicare al  Siveco, Georgia Capuerte, m-a interesat pentru ca voiam sa stiu ce si cum poate recicla o companie de soft. In principiu nu prea ar avea ce sa polueze, nu? Dar uite ca ajuta si ei, iar in 2010 au iesit chiar pe primul loc in GBI-ul celor de la Green Revolution.

Sorin Oprescu are nevoie de un paragraf special nu pentru ca este domn’ primar al capitalei, ci pentru ca a fost deliciul zilei si al salii. Cu  expresii colocviale Oprescu a povestit despre proiectul bicicletelor, al curateniei din Bucuresti care anul acesta se axeaza pe curatarea albiei Dambovitei, despre ce e mai bine pentru municipiu si motivele pentru care a decis sa actioneze astfel. Dintre masurile pe care domn’ primar le-a argumentat este si aceea de a nu muta gradina zoologica de unde este amplasata. Motivul: dezvoltatorii imobiliari vor invada spatiul care inainte era padurea Baneasa. Si-ar dori sa poata inverzi Bucurestiul, dar la momentul actual este greu de realizat, nu doar din lipsa de fonduri, ci mai degraba din lipsa de spatiu.

Proiectul LDIR a fost conform cu asteptarile pe care mi le creasem, adica au fost la obiect, ne-au aratat ce-au realizat in 2010 si cum se poate demara un proiect daca iti doresti sa-l realizezi. Mai mult, mi-au placut pentru ca m-am regasit printre ei: tineri aspiranti, profesionisti fara experienta, dar cu multa putere de munca si dorinta de a face diferenta intr-o tara in care toti incearca sa se incadreze in tipare. Au avut incredere in puterile lor si au realizat un proiect ce a adunat mii de  voluntari care am inteles ca si-au pastrat „spiritul de curatenie” chiar si dupa 25 septembrie 2010. Mai ales din acest ultim motiv sunt de laudat.

Nu am inteles niciodata de ce daca mananc seminte trebuie sa arunc cojile pe jos, nici de ce unora le este lene sa bage ambalajul/servetelul folosit inapoi in buzunar pana la primul cos de gunoi, de ce nu am invatat inca sa avem pubele de gunoi si la tara, de ce ne ia atat de mult sa intelegem niste concepte simple despre civilizatie si bun gust…ma mir ca inca mai sunt oameni carora li se par normale toate aceste lucruri…sau poate sunt eu anormala si restul,toti, sunt ok? hmmm….