RSS Feed

Monthly Archives: Decembrie 2012

My New Year’s resolution

Posted on

Ce-mi doresc pentru noul an e comprimat în aproape 3 minute și jumătate de versurile clipului de mai sus: Norah Jones- Come away with me

Anunțuri

Scrisoarea mea către Moșul

Posted on

Dragă Moș Crăciun,

Încep prin a-ți mulțumi pentru bucuriile de anul trecut, pentru momentele fericite și pentru darurile potrivite. Am început anul mergând la vale, crezând că, de fapt, urc un deal nou. Apoi am aflat, din nou, că viața nu e eternă, că oricând speranța este năruită de realitate. Dar tot în anul ce va trece curând am descoperit că fiecare experiență trăită este o lecție pe care trebuia să o învăț ca să merg mai departe, ca să ajung unde mi-am propus. Dragă Moșule, mi-a spus cineva, nu de mult, că dacă vreau pot muta munții din loc. Acum, la final de an, trăgând linie, tind să cred că e posibil să fi avut dreptate: oricine poate muta munții, numai să vrea, să știe clar în ce direcție trebuie să meargă și unde să ajungă.

Anul acesta, Moșule, mi-aș dori să ai în sac un an bun, să-mi aduci aproape oameni dragi rătăciți prin valurile timpului și ale inconștienței și să-mi dai timp să petrec cu ei. Da, asta vreau, timp și răbdare să le ascult istorisirile din lumea largă.

Dacă poți mi-ar plăcea să-mi dai și un al ”șaptelea” simț ca să pot anticipa mai bine consecințele faptelor mele, să nu mai cred că tot ce vine împachetat frumos e bun de luat așa. Să știu să cercetez, nu doar să cred, să pot să sper în oameni buni și înțelegători.

În rest nu mai cer nimic pentru mine, doar pentru ai mei din suflet sănătate: un kilogram pentru fiecare.

PS: îți las gustări lângă brad și ai grijă- Vanessa te așteaptă să o mângâi 🙂

Cu drag,

cea mică de sub brad 😉

(da, Moșule, încă mă mai uit la luminile de Crăciun invers, de sub brad, dar tu știi asta deja)

Suzuki Fest-raliul on road

Posted on

Într-o zi, acum vreo câteva săptămâni, primesc newsletter-ul obișnuit de la Suzuki în care de data aceasta mi se povestește de un concurs. Cum că se întâmplă la Harghita și dacă o să câștig pot merge acolo un weekend..și am zis ”hai să vedem ce se întâmplă, tot n-am câștigat nimic niciodată”. Spre surprinderea mea telefonul a sunat la început de decembrie cu vestea că am câștigat. Bucuria a fost mai mare că am câștigat și eu, pentru prima dată în viață, ceva.

Așa că am făcut bagajele, m-am urcat într-al meu Suzuki și am condus șapte ore până la Harghita, unde am ajuns la nămeții Moșului. A doua zi de dimineață aveam program de concurs On Road și Off Road. Din păcate zăpada mare, mașina joasă nu m-au lăsat să mă scufund, dar uite așa am ajuns copilot în Suzuki Jimny.

Experiența de începător a fost plăcută, mă simțeam ca un copil care caută sub nămeți cadourile ascunse ale lui Moș Crăciun. Îți aduceai aminte că ești la concurs când îi vedeai pe ceilalți pe traseu.

Tot pentru prima dată am văzut un trial de Off Road pe viu. Dacă la TV te mai minunezi, să stai în mijlocul motoarelor turate la maxim, la 2 pași de roțile în aer, urmărind copilotul cum sare pe caroserie ca să ajute șoferul, cum trage de mașină cu o sfoară ca să ia demaraj, e cu totul altă poveste. Înainte de Suzuki Fest aș fi zis că poate aș fi încercat și eu o dată în viață un off road (cu o mașină adecvată, desigur), dar acum cred ca mi-e mai bine în Swift-ul meu.

Suzuki Fest a fost marele alb: zăpada albă, swift alb, jimny alb, cascada înghețată. Marele alb motorizat.

Imagine

The Oracle Experience

Posted on

Deși titlul l-am ales în engleză vreau să povestesc pe limba mea despre cum e să fii angajat într-o multinațională unde oamenii vin de drag la birou. Doi ani și jumătate nu am mai folosit expresia ”mă duc la muncă” sau ”sunt la muncă”. Mi se pare ciudată chiar și acum, când o rostesc în gând, scriind-o. Întotdeauna mă duceam ”la birou”.

Experiența Oracle a fost, pentru mine, surprinzătoare. Am descoperit oameni care m-au făcut să plec de acasă tot spre acasă, care mi-au schimbat ideile preconcepute, care mi-au arătat că pot fi un om mai bun. Deși nu a fost ”my dream job” din punct de vedere al traseului profesional, a fost my dream team. Când am plecat i-aș fi luat pe toți cu mine, ca să mai am timp să-i văd, să-mi povestească, să mai fiu parte din OMM.

O să-mi lipsească prânzul de la etajul 13 cu fetele mele zâmbărețe care îl ”încolțeau” de fiecare dată pe Bogdan (omul cu ”otrava”) cu glumele tipic feminine, o să-mi fie dor nespus să ajung la biroul meu și să știu că vine Alina dimineața, să ajungă și Katia pe la 10 cu zâmbetul de Bartoc, cum ar zice Gabi, Vlad să fie în centrul discuțiilor, Mihai să fie curios să știe tot înaintea tuturor, Larisa să-și facă griji pentru Osho (mâțul cel pufos), să le întreb de fiecare dată pe Monica și pe Ada de la prima oră ”avem multe” și desigur de-abia așteptam următoarea vacanță exotica a Monicăi și să vedem ce bunătăți a mai gătit Ada. Mirela și Loredana ne refăceau stocul cu dulciuri, fetele cu comanda la ”hăinuțe” online (Cătă găsea mereu ceva frumos și ieftin)…ah..câte și mai câte.

Le mulțumesc pentru toate și pentru acești ani minunați care o să mă facă mereu să vreau să revin ”acasă” în Pipera 42.

Imagine