Mi se pare ca in jurul meu se asterne usor, usor, ca ninsoarea, tristetea. E trist pentru ca Spania e in recesiune, pentru ca romanii n-au bani de criza, pentru ca Basescu a inceput sa caute nod in papura jurnalistilor, pentru ca nu sunt bani, pentru ca nu am de unde sa fac rost de ei, pentru ca posturile stabile de alta data se desfiinteaza.
Stiu…m-am gasit si eu acum, dupa atata timp de cand e criza asta sa vorbesc despre ea…dar nu ea e subiectul meu, ci tristetea oamenilor ce-o traiesc. Chiar si inainte de criza puteai sa vezi fete triste pe geam, dar acum parca brusc s-au inmultit. Daca stai la fereastra intr-o cafenea poti sa vezi putini oameni cu capul ridicat, cu privirea dreapta si hotarata. Au ramas putini cei fericiti. Stresul de a tine cu dintii de ce ai ne face mai rai. Oare daca nu existau bani pentru ce ne mai luptam? Oi, capre, vaci, aur? Pun pariu ca stramosii negustori ce se ocupau cu trocul nu duceau lipsa de lichiditati. Si daca era asa se nasteau (la propriu) altele.
A auzit cineva de criza economica in vremea lor? Tare as vrea sa aflu.
Culegere de gânduri 