RSS Feed

Tag Archives: mare

Instanţe noi

Posted on

Mă gândesc de câteva zile încoace cât de fain e când se întâmplă lucuri neaşteptate fericite. Când credeam că o să-mi petrec vara cu disertaţia în braţe şi plictisindu-mă între betoane, viaţa arată, din nou, că poate mai mult de atât.

Astea-s momentele mele preferate, când mi se demonstrează că mai exită oameni pe care încă nu-i ştiu, dar care or să apară la momentul potrivit ca să-mi bucure zilele. De-asta e bine să crezi că întotdeauna vine ceva mai bun, chiar mai bun decât cel mai bun!

Anunțuri

România mea

Posted on

Postul acesta este rezultatul unei discuţii de la metrou. O cunoştinţă mi-a spus oftând „pleacă din ţară dacă poţi. măcar voi tinerii să mai plecaţi, noi bătrânii rămânem… voi mai aveţi o şansă. dacă eram iar la 20 de ani nici nu m-aş mai fi gândit să rămân”. Ce e aşa diferit faţă de ce auzi zilnic? Frazele astea sunt spuse de cineva care are cu indulgenţa 35 de ani şi îşi spune „bătrână”. Asta mă face să cred că unii dintre noi ar trebui să mai rămână pe acasă.

Dar eu nu văd România lipsită de speranţă. Eu, totuşi, cred că dacă e pe mâini bune, România poate fi şi educată, şi şcolită, şi turistică, şi cu infrastructură. Eu văd în România „acasă”, „bunica”, „munte”, „mare”, „mama, „gaşca de la bloc”, „prietenii de-o viaţă”. Toate motive puternice, în principiu, ca să rămân…

România mea poate fi salvată. România mea nu arată ca la UE: cu bătrâni muritori de foame, copii ai străzii, gunoaie, cerşetori, hoţi de buzunare şi emigranţi.

La mine „acasă” arată altfel. Arată aşa:

Această prezentare necesită JavaScript.

Sunt în echipa LDIR!

Posted on

De aseară fac parte, în mod oficial, din echipa de comunicare Let’s Do It, Romania! Ce înseamnă asta? Înseamnă că am decis să mă implic într-un proiect care poate schimba ceva din cum gândim azi, din cum ne raportăm la ideea de „verde” şi la ce implică ea.

Oamenii despre care vorbesc sunt tineri, entuziaşti şi cu dorinţa de a schimba ceva în felul nostru românesc de a ne păsa. Câţi dintre voi aţi aruncat o hârtie la coşul de gunoi de pe stradă, a căzut pe lângă şi nu aţi mai ridicat-o de pe jos? Câţi aţi uitat să luaţi de acasă sacii de gunoi cumpăraţi de mama ca să adunaţi ce rămâne după voi când mergeţi la „iarbă verde”? Aţi numărat câţi saci se adună dacă strângeţi? Vă zic eu: cel puţin 3, dintre care 2 nu conţin resturi de mâncare biodegradabile. 2 sunt cu peturi de la lăzile de bere cu care aţi plecat de acasă, de la sucurile din sticlele de plastic, ambalajul de la mici, de la friptură, chiar şi plasa de la cartofii pe care i-aţi curăţat ca să-i prăjţi. Şi poate între timp s-a spart şi unul dintre castroanele de plastic (tot dint-ale mamei) şi aţi decis să-l aruncaţi. Nu-i aşa că sună cunoscut? Eu cred ca da.

Şi dacă te gândeşti că nu aveaţi unde arunca sacii, o să fii uimit/ă când îţi voi spune că eu am găsit containerele de la marginea pădurii. Şi chiar dacă nu le găseam, ţineam sacii în portbagaj până acasă, unde îi aruncam la ghenă. Da, da: până acasă. Şi noi am dat bani pe maşină, pe spălatul ei (apropo: te-ai gândit câtă apă ai consumat făcând asta?), pe preşurile din portbagaj… Şi noi ţinem la maşinile noastre. Dar mai mult la noi. Pentru că să strângi în urma ta e un semn de bun simţ. Sau nu e aşa?

Ştiu sigur că te gândeşti să mergi la mare anul ăsta. Chiar dacă a plouat până ieri şi o să plouă şi de luni încolo. Din nou, te-ai gândit la ce-o să găseşti acolo: distracţie, plajă, soare, nisip fin şi curat. Corect? Ia mai gândeşte-te o dată. Ultima oară când am fost la mare ştii ce-am găsit eu? Nişte maşini care strângeau noaptea peturile de peste zi. Nişte utilaje care veneau în urma primelor şi întorceau nisipul ca fânul, astfel încât atunci când veneai dimineaţa să nu stai pe mormanele de gunoaie pe care le-ai lăsat seara. Şi ştii ce-am mai găsit eu la mare? Un cuplu tânăr care a închiriat două fotolii şezlon. Nimic neobişnuit până aici. Nu ţi-am spus, încă, ce s-a întâmplat după ce au plecat. Au folosit spaţiul de sub şezlong ca să-şi depoziteze gunoiul de peste zi: peturi de bere, pahare din plastic, ambalaje din plastic. Până a venit maşina să le ia de acolo o parte au ajuns deja în mare. Şi din mare unde crezi că se duc?

M-am alăturat Let’s Do It, Romania! pentru că ştiu că ţara mea merită un efort. Măcar cât să adun după mine. Vino şi tu la curăţenie! Nici măcar nu contează oraşul, pentru că va fi peste tot. Şi dacă eu nu te-am convins că merită, ia-ţi puţin timp şi uită-te aici: it’s too late to be pesimistic.

Over and over and over again: one of the best vacations ever!

Posted on

Printr-o conjunctura fericita m-am nimerit saptamana trecuta in nordul Italiei intr-o vacanta scurta, dar plina. Ca sa apuc de-un fir al povestii am sa incep cu ideea pe care o am acum, dupa vizita, despre italieni: n-au nicio treaba cu lumea din jur. Ei o traiesc pe-a lor si cam atat. Sunt bucurosi de viata si o dovedesc fluierand la orice pas, nu se sinchisesc daca te grabesti si ai nevoie rapid de o informatie, ei tot in ritmul lor merg, nu se scuza daca te nimeresti in drumul lor si contrar povestilor despre energia pe care o emana…au un aer „ardelenesc” de lene cum nu se poate! In rest m-as intoarce oricand in zona asta din Italia. Mi-au ramas inca multe de vazut, desi am mers non stop- chiar si atunci cand picioarele mele erau mult prea obosite ca sa continue drumul.

Ma bucur, insa, ca am apucat sa vad Basilica San Antonio din Padova. Este renumit loc de pelerinaj pentru credinciosii din toata lumea, insa ceea ce mi-a atras cel mai mult atentia a fost reprezentarea mortii (si aici mi-aduc aminte de Cristina Bogdan, diriga, cum ne povestea despre moarte la cursuri). Pentru ca am plecat in vacanta chiar inainte de Pastele comun al ortodoxilor si al catolicilor am nimerit in Basilica in timpul uneia dintre slujbele pentru denii. Cred ca acesta a fost si unul dintre motivele pentru care mi s-a facut pielea de gaina de cand am intrat: corul, orga si vocea puternica a preotilor rasunau in incaperea enorma. Primul lucru care iti sare in ochi de cand pasesti inauntru este altarul, iar pe masura ce o inconjuri gasesti elemente ale laicului persiabil imbinandu-se cu icoane pictate ca si cum ar iesi din peretii laterali si ar cobora spre tine.  Mi-a ramas in minte o statuie de dimensiuni impresionante in care moartea era elementul central, dominand omul.

Un alt obiectiv interesant, mai  ales pentru durabilitate, este gradina botanica (orto botanico) a Facultatii de Medicina din Padova. Este cea mai veche din Europa fiind folosita in continuare pentru scopuri didactice si medicinale. M-a surprins cat de bine ingrijite si mentinute erau mai ales unele specii vechi de secole, precum Pomul lui David (un palmier imens) sau al lui Ghoete (deoarece poetul mai facea referire la el in poemele sale) plantat in 1585. Ba chiar mai important, accesul nu iti este ingradit in niciun fel: poti sa mergi printre plante, sa le atingi, sa le studiezi fara ca nimeni sa se ia de tine pentru ca „strici obiectivul”.

In zilele scurte pe care le-am avut la dispozitie era imposibil sa ratez Venetia si imprejurimile. Asadar sa vorbim despre orasul pe apa. Am vizitat si Palatul Dogilor si Basilica din piata San Marco, dar recunosc ca mi-a placut mai mult sa urc si sa cobor poduri, sa ma ratacesc pe strazile inguste si sa admir oamenii stand linistita la un pahar de vin intr-una dintre tratoriile ascunse de centrul aglomerat. Nu pot spune ca celelalte doua mi-au displacut, insa nu m-au surprins. E adevarat ca mi-au placut tavanele din aur, camera mare a dogilor si picturile ce se intindeau pe pereti intregi, insa aerul venetian era prezent numai in strada si intr-o parte importanta era dotorat marii care te facea sa te gandesti la vara si soare, desi stateai cu geaca pe tine.

Murano si Burano, doua dintre cele mai apropiate insule de Venetia, mi-au placut din acelasi motiv. Mai ales in Burano, in care turistii ajung mai rar, iti dadeai seama de cum e „viata la tara” in Italia: cu rufele intinse de la o cladire la alta, case viu colorate, inghetata buna si afaceri de familie cu dantela, peste sau sticla de murano. Peste tot in regiunea Veneto ai sa gasesti obiecte din sticla de murano: de la bijuterii, la artizanat si magneti de lipit pe frigiderele de acasa. Dantela si materiale lucrate manual sunt de gasit, mai ales, in Burano.

Veneto este intr-adevar alta lume. Nu am sa uit mirosul izbitor de apa sarata cand ieseam din gara din Venetia, mastile din orice vitrina, tavanele aurite, plimbarile cu barca, strazile inguste si inghesuite pe care te pierzi usor, cateva fructe de mare, un peste urias, o lasagna dementiala, pastele cu scoici si midii, cea mai buna ciocolata calda din viata mea si o bere rosie cu 6% alcool…my way to the wizard of OZ.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vacanta….Vacanta?

Posted on

Cum da putin soarele si se topeste asfaltul mi se face dor de plecare. Numai ideea ca s-a facut vara si eu nu am plecat inca din Bucuresti devine apasatoare. Fiecare adiere a vantului imi seamana cu briza marii, iar fosnetul copacilor cu padurea Bucegilor. Orice detaliu al naturii ma duce in vacanta.

Poate anul asta se intampla asa pentru ca mi-am inceput planificarea de vacanta mult mai devreme (si tot n-am ajuns la o concluzie). Corfu, Croatia, Grecia cu totul: toate au fost vizualizate prin cataloagele de vacanta ale agentiilor de turism. „Hai intr-un tur prin Europa”, „ba hai la mare, da’ nu la noi”, „hai macar la munte cateva zile, la noi la munte. Fugim seara dupa munca si venim duminica seara” etc. Cam astea au fost discutiile in top in ultimele luni. N-am ajuns decat pana la iarba verde cu tantari-mamut si furnicute rosii.

Visez ca in septembrie (cel tarziu!) voi fi plecat si eu pe undeva, macar un weekend pe fuga. Sa ma urc in masina si sa fug pana in Vama sau la Balcic. Oriunde in afara de curtea bunicii (care desi imi place foarte mult, se indeparteaza de ideea de „relaxare de vacanta”).

Wish me luck! Poate la anul o sa stiu din ianuarie unde merg in august  (ma indoiesc, totusi)