RSS Feed

Tag Archives: ani

The Oracle Experience

Posted on

Deși titlul l-am ales în engleză vreau să povestesc pe limba mea despre cum e să fii angajat într-o multinațională unde oamenii vin de drag la birou. Doi ani și jumătate nu am mai folosit expresia ”mă duc la muncă” sau ”sunt la muncă”. Mi se pare ciudată chiar și acum, când o rostesc în gând, scriind-o. Întotdeauna mă duceam ”la birou”.

Experiența Oracle a fost, pentru mine, surprinzătoare. Am descoperit oameni care m-au făcut să plec de acasă tot spre acasă, care mi-au schimbat ideile preconcepute, care mi-au arătat că pot fi un om mai bun. Deși nu a fost ”my dream job” din punct de vedere al traseului profesional, a fost my dream team. Când am plecat i-aș fi luat pe toți cu mine, ca să mai am timp să-i văd, să-mi povestească, să mai fiu parte din OMM.

O să-mi lipsească prânzul de la etajul 13 cu fetele mele zâmbărețe care îl ”încolțeau” de fiecare dată pe Bogdan (omul cu ”otrava”) cu glumele tipic feminine, o să-mi fie dor nespus să ajung la biroul meu și să știu că vine Alina dimineața, să ajungă și Katia pe la 10 cu zâmbetul de Bartoc, cum ar zice Gabi, Vlad să fie în centrul discuțiilor, Mihai să fie curios să știe tot înaintea tuturor, Larisa să-și facă griji pentru Osho (mâțul cel pufos), să le întreb de fiecare dată pe Monica și pe Ada de la prima oră ”avem multe” și desigur de-abia așteptam următoarea vacanță exotica a Monicăi și să vedem ce bunătăți a mai gătit Ada. Mirela și Loredana ne refăceau stocul cu dulciuri, fetele cu comanda la ”hăinuțe” online (Cătă găsea mereu ceva frumos și ieftin)…ah..câte și mai câte.

Le mulțumesc pentru toate și pentru acești ani minunați care o să mă facă mereu să vreau să revin ”acasă” în Pipera 42.

Imagine

Anunțuri

Am scapat de cauciucuri. Deocamdata.

Posted on

Ei bine, pentru cine inca nu a aflat vestea ce mare nu mai avem nevoie de cauciucuri de iarna in sezonul 2010. Dar in 2011 nu mai avem scapare. Cel putin asta sustine ministrul (nu pot sa spun „ministra”) Boagiu.

Dar si fara lege tot cred ca ne trebuie cauciucuri speciale, mai ales daca vom avea o iarna ca cea de anul trecut. Eu am auzit ca va fi blanda pana la urma si nu cea mai geroasa din ultimii ani, cum se anunta initial. Oricum ar fi eu am inceput deja pregatirile de iarna. Daca vreti sa stiti la ce preturi gasiti cauciucurile, iata aici mai multe detalii. Iar daca esti un friguros/o friguroasa si vrei sa ai garantia unei ierni calduroase aici gasesti ce ai nevoie pentru iarna grea.

Multa caldura va doresc, caci in curand presimt ca vine iarna grea.

Tarom: prima campanie de imagine in 56 de ani

Posted on

Tarom lanseaza prima campanie de imagine de la infiintare.  Alianta cu Sky Team i-a determinat sa inceapa o campanie de comunicare in valoare de 0,3% din cifra de afaceri, asadar o investitie serioasa, daca luam in considerare declaratia Ruxandrei Brutaru (director general Tarom) ca vanzarile de bilete in primele luni ale lui 2010 au adus cresterea cu 8 puncte fata de anul trecut.

Obiectivele de comunicare ale campaniei privesc, desigur, propulsarea imaginii companiei aeriene si a partenerilor nou asociati. Mai multe informatii pe Smark.

Forever!Forever?

Posted on

Ma gandeam la motivele pentru care oamenii decid sa-si uneasca destinele. M-am documentat si am aflat ca unii o fac ca sa intre in rand cu lumea, altii ca sa se mai distreze la o petrecere sau ca sa mai stranga bani de-o casa/masina (fiecare dupa nevoi).

Dar nu am gasit nicaieri un motiv plauzibil, real. Oare atunci cand decidem ca am ajuns acolo unde spunem „gata, de azi renunt la burlacie” o facem constienti de ceea ce urmeaza sau doar de dragul petrecerii? Eu cred ca cele mai multe dintre fete sunt nerabdatoare sa se vada in rochie alba. Baietii poate astepta petrecerea burlacilor (:P ). Dar pana la urma cred ca toti sunt de acord, cand se trezesc a doua zi de dimineata din betie, ca au facut ceva important pentru viata lor si ca indiferent daca vor continua sau vor da inapoi in fruntea lor tot o sa scrie: casatorit/divortat. Si pana la urma ce preferi: divortat sau burlac?

Cica in viata sa nu regreti niciodata ce ai facut, ci ceea ce nu ai facut. Si cu mariajul cum ramane? Sa o faci de dragul de-a intra in randul celorlalti si peste 20 de ani sa zici: stii, parca m-am cam plictisit…sau mai bine ziceai de la inceput, cand s-a instalat plictiseala? Oare cum e mai bine?

Pe urma mi-am adus aminte cati romani pleaca din tara asta cu gandul ca intr-o zi datoriile se vor fi terminat. Dar nu era mai bine daca nu le aveau de la inceput? Si apoi ma intreb de ce pleaca si  „spuma”. Nu sunt ei cei care au tocit bancile si cartile ca sa ajunga „mari”? Daca ei pleaca, in multinationale cine mai munceste?

Pana acum 6 luni am zis ca eu nu o sa plec niciodata din tara mea, dar mass-media, cumva, mi-a indus starea de nesimtire fata de tara. Incerc in continuare sa ma agat de farama de „patriotism” ( dar e cam mult spus) ramasa ca o lumina la capatul tunelului. Rezist cu greu tentatiei de a pleca. Orice portal de joburi as deschide e imposibil sa nu gasesc macar o slujba pentru strainatate. Chiar o slujba care-mi recunoaste meseria si mi-o respecta, pentru ca acolo e nevoie de oameni cu pregatirea mea. Acolo ei nu sunt doar accesorii ale departamentului de vanzari, consiliere, ziaristica etc.

Adesea m-am intrebat de ce nu au batranii incredere in fortele celor tineri? Nu ei au facut Revolutia? Nu ei au adus multinationalele? Nu ei le platesc pensiile? Daca o iei asa, cine merita un loc in autobuz acum?

Azi am vrut doar sa expun o insiruire de intrebari care mi se plimba printre ganduri de ceva vreme, dar nu am gasit forma in care sa le pun. Si cum imi spunea intr-o zi doamna profesoara Rogojinaru : „daca nu a fost sa fie acum, inseamna ca ti se pregateste ceva mai bun”. Mereu e ceva mai bun dincolo de padure.

Un nou drum

Posted on

Acum 4 ani a aparut o problema pe care am definit-o „drumul de urmat in viata”. Am  cercetat, am chestionat si un profesor iscusit a venit cu solutia salvatoare: Comunicare si  Relatii Publice la Litere.

A trebui sa stabilim obiectivele luptei de urmat pentru a ajunge pe drumul bun. Examene, examene, examene. Toate indeplinite prin respectarea strategiei (tocit carti) si a tacticilor ( rezolvat exercitii).

Evaluarea a fost simpla: calitativa si cantitativa-am intrat cu medie buna.

Planul pentru urmatorii 3 ani nu a fost stabilit decat tarziu. Prin anul 2 de facultate cand mi-am dat seama in ce balta ma balacesc. De aici am ramas la obiective: o cariera in comunicare (desi initial nu asta am vrut). Am aplicat PR-istic tactici si strategii de angajare specifice Imaginii Personale prin Mass-Media (ca doar ne-a invatat bine AMT).

Pana acum mi-a iesit. A mai ramas sa ard o etapa: sa absolv, ca sa am si baza teoretica, si baza practica. Asa ca va invit sa-mi fiti martori la „ardere” vineri, 4 iunie 2010, ora 14:00 la Drept-Aula Magna.

7 ani

Posted on

In 10 ani ti se schimba complet celulele din corp, in 5 ani se schimba un presedinte, intr-un an auzi milioane de sunete. In 7 ani oamenii se maturizeaza si devin de nerecunoscut.

La inceputul saptamanii m-am nimerit in curtea scolii pe care am batatorit-o 8 ani de zile. Curtea scolii in care am trecut de la copilarie la adolescenta, unde m-am batut prima data, unde m-am certat prima data… Din curiozitate am intrat si in scoala si am intrebat de singurul om de care imi mai aminteam: invatatoarea. Mi s-a spus grabit sa o caut la cancelarie „etajul 1, ultima usa”. Am urcat, desigur, pe scara elevilor ca sa-mi aduc aminte de copilarie. Ajunsa in capatul scarilor am pornit pe coridor. In capatul holului era o doamna care povestea cu pasiune despre „Alina” si despre noile tehnici de pictura catre alte doua doamne (mai tinere) care o ascultau cu interes. Am recunoscut imediat vocea si m-am emotionat. Mi-am continuat drumul zambitoare si m-am oprit intr-un colt in apropierea celor 3 doamne. La un moment dat doamna mai in varsta se intoarce, ca si cum ar astepta pe cineva, spre mine. Ma recunoaste si ma strange tare in brate.

Uimirea si bucuria doamnei invatatoare Biltz a fost mai mare decat ma asteptam, ceea ce ma bucura si acum. A renuntat repede la discutia cu cele doua doamne pentru a initia una cu mine. In timp ce vorbeam si-a adus aminte despre discutia anterioara si mi-a explicat ca „Alina” era colega mea draga pe care nu o mai vazusem de 7 ani si care era chiar in drum spre scoala. Doamna invatatoare a propus sa nu o anunte ca sa vedem daca ma recunoaste. Nici nu termina propozitia ca se si iveste o fata grabita pe scarile profesorilor. D-na Biltz o intampina si o invita sa se uite in jur. Nu ma recunoaste, dar dupa ce imi aude vocea inmarmureste de uimire. O revedere pe care nu o sa o uitam usor. Am ramas de vorba, am facut schimb de numere de telefon si ne-am continuat drumul.

Pe vremea copilariei eram nedespartite. Ne-am tocit uniformele impreuna pe bancile scolii, ne-am rupt pantalonii in parc la joaca si de-o data, in clasa a-8-a s-a rupt legatura. Pentru ca ne-am bucurat atat de mult de revedere am decis sa ne ocupam de o reuniune cu toti colegii, ceea ce se si intampla „as we speak”.

Primul pas a fost sa-i gasesc (traiasca Facebook! :P).  Nu mica mi-a fost uimirea si bucuria de a-i vedea. Chiar si numai printr-o fotografie. S-au schimbat atat de mult, incat pe unii nu i-am recunoscut usor. Copiii de altadata sunt greu recognoscibili de sub barbi, burtici, culori noi de par sau pur si simplu machiaj.

Toate fotografiile care mi-au trecut prin fata ochilor m-au facut mai curioasa sa-i vad „pe viu”. De-abia astept!