„Demascarea mecanismelor aparatului politico-represiv nu se va putea face atata vreme cat cei vizati controleaza materialul documentar arhivistic care contine adevarul.”

Asta spune Radu Carp in cartea sa „In cautarea binelui comun” si tind sa inclin spre aprobarea acestei afirmatii.  De altfel, nici nu vad de ce mi-as permite sa contrazic un om cu o vasta experienta in domeniul in care activeaza.

Cum am ajuns la cartea domnului? Facand documentare pentru licenta. E drept ca nu am fost uimita de ceea ce am descoperit in paginile cartii, ci, mai degraba, am primit confirmarea a ceea ce deja banuiam ca se intampla in Romania generatiei in care m-am nascut. Adica nimic. Pentru ca Romania nu este lasata sa faca nimic. Sau poate ca nu vrea.

Ca sa „scapam” de imaginea blazata si de atitudinea indiferenta fata de tot ce se petrece in tara asta cred ca ar trebui, in primul rand, sa ne intoarcem privirea spre majoritate, acea majoritate de care ne ferim:  someri, betivi ( oho! cati avem nu ne-au mai ramas degete pentru numarat, noua, celorlalti), lenesi, copii care stau pe coasta parintilor si la 30 de ani etc.

De asta Romania nu va fi decat peste zeci si zeci de ani ceea ce vrem. De-asta si pentru ca generatia care ne conduce acum cauta golurile legii pentru a le umple cu ilegalitati, dupa cum spunea si Radu Carp ” Romania, in acest moment, s-a inzestrat cu destule institutii care sa poata face lumina asupra resorturilor si mecanismelor fostului regim comunist. Este important, insa, ca aceste institutii sa isi poata indeplini menirea fara a fi impiedicate pe cai legislative si institutionale.”

Pe masura ce ma documentez mai mult, constat cu dezamagire ca vreau sa construiesc o iluzie:  o Romanie civilizata. Oricum, va recomand sa cititi cartea asta, macar pentru a spera mai departe ca va fi, candva, mai bine.