LDIR 2012

Anul acesta a avut loc pentru a treia oară Let’s Do it, Romania!

Diferenţa dintre ce-a fost acum şi în anii trecuţi este simplă: în 2012 am adunat gunoiul selectiv. De anul ăsta trebuie să învăţăm să o facem şi pe asta. Obiectivele bine determinate şi o echipă hotărâtă au reuşit să scoată iar oamenii la curăţenie. Cea doua diferenţă este că nu doar noi am făcut curat pe 12 mai, ci încă alte 4 ţări alături de noi, pentru că este anul Let’s Do It, World!

Despre proiect puteţi afla multe doar printr-un simplu search pe Google. Ceea ce vreau eu să adaug este că nu ţine loc de strâns:

•  mucu’ de ţigare
• ambalajul de pe jos
• sticla de suc/apă
• gunoiul de la grătar
• gunoieri

Acestea fiind clarificate, vă propun să vă înscrieţi la anul, dacă n-aţi făcut-o deja. Mai ales voi ăştia de ziceţi „nu mă duc eu să strâng după alţii” şi nu strângeţi nici după voi.

Acum închei pentru că m-a luat valul. Vă las cu un singur exemplu:

O doamna la vârsta de aproximativ 50 de ani a venit la mine sâmbătă dimineaţă când înscrierile erau aproape terminate. Mi-a zis foarte entuziasmată că auzise de doar jumătate de oră despre LDIR şi unde sunt punctele de înscriere şi că a decis să vină la curăţenie. Într-o jumătate de oră! De ce? Pentru că voia să dea un exemplu că România poate fi altfel, că se pot schimba lucruri.

Eu am admirat-o pentru determinare şi spontaneitate. Treaba voastră ce culegeţi de aici.

We did it again!

Noile spoturi TV LDIR

 

 

And the Making Of:

Sunt în echipa LDIR!

De aseară fac parte, în mod oficial, din echipa de comunicare Let’s Do It, Romania! Ce înseamnă asta? Înseamnă că am decis să mă implic într-un proiect care poate schimba ceva din cum gândim azi, din cum ne raportăm la ideea de „verde” şi la ce implică ea.

Oamenii despre care vorbesc sunt tineri, entuziaşti şi cu dorinţa de a schimba ceva în felul nostru românesc de a ne păsa. Câţi dintre voi aţi aruncat o hârtie la coşul de gunoi de pe stradă, a căzut pe lângă şi nu aţi mai ridicat-o de pe jos? Câţi aţi uitat să luaţi de acasă sacii de gunoi cumpăraţi de mama ca să adunaţi ce rămâne după voi când mergeţi la „iarbă verde”? Aţi numărat câţi saci se adună dacă strângeţi? Vă zic eu: cel puţin 3, dintre care 2 nu conţin resturi de mâncare biodegradabile. 2 sunt cu peturi de la lăzile de bere cu care aţi plecat de acasă, de la sucurile din sticlele de plastic, ambalajul de la mici, de la friptură, chiar şi plasa de la cartofii pe care i-aţi curăţat ca să-i prăjţi. Şi poate între timp s-a spart şi unul dintre castroanele de plastic (tot dint-ale mamei) şi aţi decis să-l aruncaţi. Nu-i aşa că sună cunoscut? Eu cred ca da.

Şi dacă te gândeşti că nu aveaţi unde arunca sacii, o să fii uimit/ă când îţi voi spune că eu am găsit containerele de la marginea pădurii. Şi chiar dacă nu le găseam, ţineam sacii în portbagaj până acasă, unde îi aruncam la ghenă. Da, da: până acasă. Şi noi am dat bani pe maşină, pe spălatul ei (apropo: te-ai gândit câtă apă ai consumat făcând asta?), pe preşurile din portbagaj… Şi noi ţinem la maşinile noastre. Dar mai mult la noi. Pentru că să strângi în urma ta e un semn de bun simţ. Sau nu e aşa?

Ştiu sigur că te gândeşti să mergi la mare anul ăsta. Chiar dacă a plouat până ieri şi o să plouă şi de luni încolo. Din nou, te-ai gândit la ce-o să găseşti acolo: distracţie, plajă, soare, nisip fin şi curat. Corect? Ia mai gândeşte-te o dată. Ultima oară când am fost la mare ştii ce-am găsit eu? Nişte maşini care strângeau noaptea peturile de peste zi. Nişte utilaje care veneau în urma primelor şi întorceau nisipul ca fânul, astfel încât atunci când veneai dimineaţa să nu stai pe mormanele de gunoaie pe care le-ai lăsat seara. Şi ştii ce-am mai găsit eu la mare? Un cuplu tânăr care a închiriat două fotolii şezlon. Nimic neobişnuit până aici. Nu ţi-am spus, încă, ce s-a întâmplat după ce au plecat. Au folosit spaţiul de sub şezlong ca să-şi depoziteze gunoiul de peste zi: peturi de bere, pahare din plastic, ambalaje din plastic. Până a venit maşina să le ia de acolo o parte au ajuns deja în mare. Şi din mare unde crezi că se duc?

M-am alăturat Let’s Do It, Romania! pentru că ştiu că ţara mea merită un efort. Măcar cât să adun după mine. Vino şi tu la curăţenie! Nici măcar nu contează oraşul, pentru că va fi peste tot. Şi dacă eu nu te-am convins că merită, ia-ţi puţin timp şi uită-te aici: it’s too late to be pesimistic.

GreenBiz Forum

Editia de anul acesta a GreenBiz mi s-a parut foarte bine organizata pentru ca desi am avut intarzieri lucrurile s-au desfasurat conform cu programul. Designul salii de la HoJo a fost decorat green de Harmony Design, ajutandu-ne sa intram in atmosfera mai repede. Iar in loc de cookies and snacks am avut fructe si apa plata (fara lamaie :P).

Dintre speakeri am fost curioasa de Mihaela Nicola, Sorin Oprescu (curiozitatea tuturor, de altfel), Raluca Fiser, Georgia Capuerte si proiectul Let’s Do It, Romania!. Fiecare dintre ei a adaugat elemente interesnate discutiei despre CSR. Mihaela Nicola spunea ca cel mai bine ar fi sa sustinem orice activitate de verde, mai bine decat sa o incoltim cu suspiciuni. Modalitatea prin care  a ales sa-si „ispaseasca pacatele poluatoarea” a fost sa cumpere o parte dintr-o padurice, in speranta ca, astfel, copacii nu vor mai fi taiati si acolo. Raluca Fiser (green revolution) a povestit despre Green Business Index care face un top 10 al companiilor „verzi” si despre criteriile ce trebuie indeplinite pentru a ajunge pe lista lor. Omul de comunicare al  Siveco, Georgia Capuerte, m-a interesat pentru ca voiam sa stiu ce si cum poate recicla o companie de soft. In principiu nu prea ar avea ce sa polueze, nu? Dar uite ca ajuta si ei, iar in 2010 au iesit chiar pe primul loc in GBI-ul celor de la Green Revolution.

Sorin Oprescu are nevoie de un paragraf special nu pentru ca este domn’ primar al capitalei, ci pentru ca a fost deliciul zilei si al salii. Cu  expresii colocviale Oprescu a povestit despre proiectul bicicletelor, al curateniei din Bucuresti care anul acesta se axeaza pe curatarea albiei Dambovitei, despre ce e mai bine pentru municipiu si motivele pentru care a decis sa actioneze astfel. Dintre masurile pe care domn’ primar le-a argumentat este si aceea de a nu muta gradina zoologica de unde este amplasata. Motivul: dezvoltatorii imobiliari vor invada spatiul care inainte era padurea Baneasa. Si-ar dori sa poata inverzi Bucurestiul, dar la momentul actual este greu de realizat, nu doar din lipsa de fonduri, ci mai degraba din lipsa de spatiu.

Proiectul LDIR a fost conform cu asteptarile pe care mi le creasem, adica au fost la obiect, ne-au aratat ce-au realizat in 2010 si cum se poate demara un proiect daca iti doresti sa-l realizezi. Mai mult, mi-au placut pentru ca m-am regasit printre ei: tineri aspiranti, profesionisti fara experienta, dar cu multa putere de munca si dorinta de a face diferenta intr-o tara in care toti incearca sa se incadreze in tipare. Au avut incredere in puterile lor si au realizat un proiect ce a adunat mii de  voluntari care am inteles ca si-au pastrat „spiritul de curatenie” chiar si dupa 25 septembrie 2010. Mai ales din acest ultim motiv sunt de laudat.

Nu am inteles niciodata de ce daca mananc seminte trebuie sa arunc cojile pe jos, nici de ce unora le este lene sa bage ambalajul/servetelul folosit inapoi in buzunar pana la primul cos de gunoi, de ce nu am invatat inca sa avem pubele de gunoi si la tara, de ce ne ia atat de mult sa intelegem niste concepte simple despre civilizatie si bun gust…ma mir ca inca mai sunt oameni carora li se par normale toate aceste lucruri…sau poate sunt eu anormala si restul,toti, sunt ok? hmmm….