A început dintr-o nebunie de moment şi s-a trasformat uşor, uşor în stres, oboseală şi nervi întinşi culminaţi cu bucuria de-a te vedea „om mare”.
De când mă ştiu mă gândesc mereu la viitor: cum o să arate, ce-o să fac, cum o să devin ce-mi doresc, pe ce drum s-o iau şi alte filizofii dintr-astea adolescentine. Dacă acum vreo 7, 8 ani mă întrebai ce maşină îmi doresc aş fi zis fără ezitare VW Polo. Ei bine, atât de mega răspândit este acum, încât nu mi-aş mai fi cumpărat-o nici dacă o primeam în dar. Şi apoi prima mea maşină trebuia să fie a mea, în întregime, muncită de mine cu banii mei. Aşa simt că am făcut un lucru bun (chiar dacă se dovedeşte mai târziu greşit). Asta neînsemnând că nu apreciez un cadou bine făcut, dar pentru început e mai important să văd că pot şi singură şi abia apoi să primesc ajutor.
Momentul în care am decis că e cazul să mă înham la o asemenea investiţie a fost într-o zi de iarnă când admiram un VW Beetle şi a venit proprietarul. Mi-a spus că-i de vânzare. Mi s-a părut atât de imprevizibilă această propunere încât mi-am zis să profit. N-a fost să fie acel Beetle, însă acela este cel care m-a determinat să mai caut variante.
După câteva săptămâni bune de stres, căutări, consultări şi sfaturi am decis să rămân la Suzuki Swift, pe care îl şi eliminasem din minte chiar înainte să apuce să ajungă pe listă. Ce m-a determinat să-l pun înpoi? Test drive-ul! Cel mai bun indiciu dacă o maşină ţi se potriveşte sau nu este clar la test. Apoi mi s-a părut mereu important ca şi spatele maşinii să fie confortabil pentru cei care se vor urca în ea în afară de mine. Că doar nu-ţi iei o maşină ca s-o ţii de bibelou, ci ca să te plimbi cu ea, să ieşi în concedii etc. Iar acolo apar şi prieteni, familie, colegi…
Ei bine, am ajuns la ziua în care a venit şi am văzut pentru ce m-am stresat şi nimic n-a mai contat. De fiecare dată când ies cu ea întoarce priviri şi primeşte cuvinte frumoase. Da, recunosc, sunt mândră, pentru că a meritat să aştept atât de mult.
Ceea ce mi-ar fi plăcut să schimb ar fi fost preţul bonurilor de remat care reprezintă o afacere pentru cei care le deţin şi un chin pentru cine le caută. Aşa că, dragă Ministerule de Mediu, gestionează mai bine această situaţie. Nu e normal să se umfle piaţa din cauza declaraţiilor fără noimă făcute de un ministru mult prea impulsiv.
Ce s-a schimbat acum? Puţin din pretenţii, aşa cum e normal pe măsură ce evoluezi. Pretenţiile de la mine şi de la cei din jurul meu. Simt decizia asta ca pe un pas de „om mare” care trebuie să aducă schimbări ascendente.
La final le mulţumesc în primul rând colegilor mei pentru că m-au suportat atât de mult timp să mă audă discutând numai despre motoare, jante, cai putere, culori şi airbag-uri. Apoi mamei şi prietenilor.
Drive safe!
Culegere de gânduri 