Încă o dată: eu mai cred în profesori dedicaţi în învăţământul din România!

Am mai scris şi altă dată despre cei care mi-au fost mentori, despre cum m-au ajutat ei să găsesc drumul bun şi despre cât de mulţi astfel de oameni încă mai sunt în învăţământul românesc.

Azi scriu despre un om care prin determinare, profesionalism şi mult drag mi-a ghidat paşii la un moment dat. O veţi recunoaşte uşor mulţi dintre voi, am vorbit adesea despre acest dascăl în sesiune, la licenţă şi mai ales după ce am terminat facultatea, pentru că acela a fost momentul când am realizat cât de mult a contat faptul că am avut-o dascăl pe doamna profesoară Rogojinaru. „Rogo”, după cum o ştiu studenţii şi după cum îi spun chiar ceilalţi profesori ai catedrei de comunicare, este omul cel mai energic pe care l-am văzut vreodată, cu o determinare incredibilă. Luptă până în pânzele albe pentru ceea ce este just, pentru ca studenţii dânsei să primească cele mai bune recomandări, cele mai recente informaţii, cele mai actualizate exemple şi, mai ales, cea mai corectă evaluare.

Pentru mine personal este unul dintre pilonii de referinţă atât pentru cariera mea, cât şi ca exemplu de dăruire. Până să încep, în anul doi de facultate, cursurile cu Rogo habar nu aveam ce înseamnă PR. Mai exact nu ştiam nici ce caut la facultatea pe care am terminat-o cu drag până la urmă. Doamna profesoară ne-a ghidat către abecedarul PR-ului şi ne-a învăţat să-l folosim. De acolo, mai departe este treaba noastră cum îl aplicăm.

Crede cu tărie că studentul este cel care trebuie să muncească pentru a învăţa şi nu profesorul să fie cel care-i dă cu lingura îghiţituri. Eu am înţeles de la Rogo faptul că profesorii mei sunt acolo ca să-mi dea informaţiile de care am nevoie şi să ajusteze din când în când traseul pe care am ales să merg, dar niciodată ca să mă ţină de mână, cum mulţi probabil şi-ar dori.

Este mândră de fiecare dintre studenţii ce au reuşit să modifice câte ceva pentru facultatea din care au plecat, este recunoscătoare tuturor care au pus umărul la evenimentele pe care le găzduieşte an de an şi pe care le organizează împreună cu studenţii.

Îmi aduc aminte prima dată când am auzit „o să vedeţi voi la anul cu Rogo ce-o să mai învăţaţi. acolo nu mai merge cu copiuţe”. Pentru noi, copii de liceu de-abia ieşiţi de pe băncile liceului, părea că Rogo înseamnă sfărşitul lumii, dragonul cu multe capete ce ne va spulbera visele şi copiuţele.

De fapt, prima întâlnire cu Rogo la examen n-a facut decât să ne convingă că într-adevăt nu aveam ce face cu copiuţele. Totul se întâmpla după logica fiecăruia. Examenele te făceau să gândeşti pe baza a ceea ce-ţi fusese prezentat la curs prin exemple. Deci au avut dreptate: la Rogo nu aveam cum sa copiem, pentru că trebuia să gândim propriile soluţii.

De ce m-am gândit chiar azi să scriu despre Rogo şi nu despre un alt profesor? Pentru că acum are nevoie de sprijinul studenţilor ei, alumnilor, oameniilor din agenţii care i-au trecut prin mâini, conferenţiarilor ce au beneficiat de experienţa dânsei.

Doamna profesoară Adela Rogojinaru a fost diagnosticată cu cancer de piele cu multiple metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenţie agresivă cu citostatice Zelboraf. Tratamentul cu citostatice recomandat în regim de urgenţă este de ultimă oră, acordă 80% şanse ca tumora să se restrângă şi durerile să se diminueze considerabil.

Soluţia imediată pentru tratament este aducerea în ţară a dnei Adela Rogojinaru (deoarece acum se află la tratment în străinătate) cu sprijinul Universităţii Bucureşti, internarea şi administrarea de urgenţă a citostaticului Zelboraf. Acest medicament, de ultimă generaţie, nu este încă introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt ce conduce la un cost total al tratamentului şi spitalizării de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează în jur de 6 luni, costul integral ajungând la suma de 90.000 de euro.

Mi-ar plăcea ca şi alte generaţii să mai creadă, datorită doamnei Rogojinaru, în învăţământul românesc, ca şi alte generaţii să povestească peste ani cu drag despre emoţiile pe care le aveau la examenele dânsei, despre cum i-a ajutat să fie ceea ce sunt în cariera lor.

Donaţia se poate face în conturile:
CONT LEI: RO19INGB0000999903185855,
CONT EURO: RO12INGB0000999903185496 Titular de cont: Lucia Astratinei, nepoata doamnei profesoare Adela Rogojinaru
COD SWIFT: INGBROBU, deschise la banca ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucuresti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucuresti, Romania.

#jobpenet sau jobpenet.ro

Iata ca Twitter imi da ocazia sa aflu ce se mai petrece in piata de markmedia pe timp de criza. Ei bine: se angajeaza.

Un coleg de-al meu de prin facultate, aka Hoinaru, s-a apucat de-o treaba faina si a adunat la un hashtag angajatori si posibili angajati de-ai lor intr-un targ de joburi twitterist.  Diferenta intre bestjobs, ejobs, hipo si jobpenet este simpla (pe langa platforma): viteza de reactie. In doua ore si putin Leo Burnett, Microsoft, MB Dragan, Spada Digital, Lugera&Makler, Edukid, Adventure, 2Parale, ZiTech, FilmeTari,  Kubu, Kubis, BitDefender, Revista Cariere, Avola.ro si Daio si-au lansat-pana acum- joburile pe valurile netului.

Cativa oameni mici si-au postat experienta in speranta devenirii unor oameni mari de Marketing, PR, Social Media etc…

Singura mea nemultumire este legata de joburile entry-level: nimeni nu mai vrea juniori. De cand cu Naumovici care nu vrea „studentache fara experienta”, vad ca a revenit moda internshipurilor si a companiilor care angajeaza numai seniori. So: ori esti mic si nu stii nimic (ca nu cumva sa fii platit pentru putinele cunostinte under 5 years pe care le-ai putea avea) sau esti deja boss si nu mai ai treaba sa te incurci cu „astia mici”. But that’s another kind of story..ca si cea in care se povesteste ca numai afara se face carte..nici copiii de gradi n-o mai cred pe-asta!

Anyway… bravo Hoinaru, Carmen Rusu, Bobby Voicu and the rest of the gang. Astept cu interes rezultatele din prima sesiune si succes pentru urmatoarea!

Dragobete/Valentine’s = PRist

Dragobetele a aparut in cultura romana din secolul XIX, cand a fost pentru prima oara atestat. Povestea spune ca  fetele si baietii, imbracati de sarbatoare, se intalneau in fata bisericii si umblau prin paduri si lunci dupa flori de primavara. Daca se gaseau si fragi infloriti acestia erau adunati in buchete si se pusi in lautoarea fetelor, timp in care rosteau: „Floride fraga/ Din luna lui Faur/ La toata lumea sa fiu draga/ Uraciunile sa le desparti”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar in jurul lor stateau la sueata fetele si baietii. La ora pranzului fetele alergau spre sat, obicei numit zburatorit.  In graba ei, fiecare fata era urmata de cate un baiat care o indragea. Daca baiatul o ajungea din urma, iar ea la randu-i il placea, il saruta in vazul tuturor. De aici si expresia „Dragobetele saruta fetele”. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pe un an.  Dragobetele era motiv de afisare a iubirii in public.

Valentine’s Day dateaza, se pare, chiar din Epoca Medievala. Ziua de 14 februarie este echivalentul celei de 24, cand se sarbatoreste dragostea pe stil romanesc. Aceasta sarbatoare a luat diverse forme in regiuni geografice diferite. Spre exemplu, in Norfolk nu se serbeaza iubirea cuplului, ci a copilului, fiind astfel un motiv de bucurie pentru cei mici care primesc in aceasta zi cadouri. In Catalunia, St Valentine este celebrat cu trandafiri si carti, iar in Danemarca si Norvegia este sarbatorit ca si in Romania, fiind tot imprumutat.

Daca ar fi sa aleg, as prefera Dragobetele, pentru ca este mai aproape de ideea autohtona a festivitatii iubirii. Valentine’s a devenit un motiv comercial kicthcios, incarcat cu obligatia si vinovatia de a-i cumpara cuiva ceva. Iubitii se streseaza gandindu-se ca trebuie sa cumpere ceva partenerei lor, de cele mai multe ori, din obligatie. Dar de ce sa ne obligam unii pe altii? De ce sa nu facem lucrurile cand le simtim? E adevarat ca e posibil ca sarbatorarea sa fi avut un scop nobil la inceput, cand romantismul era o chestiune tabu, dar azi?

Hai sa nu vorbim in clisee. Uite, PRIME Brasov s-au gandit sa-l foloseasca altfel pe St Valentine si sa isi sarbatoreasca dragostea pentru PR si creativitate. Mi-a placut foarte mult ideea lor si m-am gandit de ce oare nu se fac evenimente de genul asta si in Bucuresti… Bravo, inca o data, celor din Brasov. Baieti inspirati si creativi.

Si acum va las sa va bucurati de inimioare PRistice.

Agentie de PR, BTL in cartea recordurilor

„In final, proiectul acesta este o pleodoarie pentru cat de frumoasa este meseria pe care o facem de la creatie, pana la strategie si implementare. Merita sa existi pe piata aceasta pentru astfel de proiecte care trec dincolo de marketing, ajung foarte mult la oameni”, crede Catalin Rusu , Creative Director & Copywriter la Rusu+Bortun Brand Growers™.

Chiar daca a trecut ceva timp de atunci, aveti detalii pe strategic.ro