Cum da putin soarele si se topeste asfaltul mi se face dor de plecare. Numai ideea ca s-a facut vara si eu nu am plecat inca din Bucuresti devine apasatoare. Fiecare adiere a vantului imi seamana cu briza marii, iar fosnetul copacilor cu padurea Bucegilor. Orice detaliu al naturii ma duce in vacanta.
Poate anul asta se intampla asa pentru ca mi-am inceput planificarea de vacanta mult mai devreme (si tot n-am ajuns la o concluzie). Corfu, Croatia, Grecia cu totul: toate au fost vizualizate prin cataloagele de vacanta ale agentiilor de turism. „Hai intr-un tur prin Europa”, „ba hai la mare, da’ nu la noi”, „hai macar la munte cateva zile, la noi la munte. Fugim seara dupa munca si venim duminica seara” etc. Cam astea au fost discutiile in top in ultimele luni. N-am ajuns decat pana la iarba verde cu tantari-mamut si furnicute rosii.
Visez ca in septembrie (cel tarziu!) voi fi plecat si eu pe undeva, macar un weekend pe fuga. Sa ma urc in masina si sa fug pana in Vama sau la Balcic. Oriunde in afara de curtea bunicii (care desi imi place foarte mult, se indeparteaza de ideea de „relaxare de vacanta”).
Wish me luck! Poate la anul o sa stiu din ianuarie unde merg in august (ma indoiesc, totusi)
Culegere de gânduri 