RSS Feed

Tag Archives: masina

Prima mea maşină

Posted on

A început dintr-o nebunie de moment şi s-a trasformat uşor, uşor în stres, oboseală şi nervi întinşi culminaţi cu bucuria de-a te vedea „om mare”.

De când mă ştiu mă gândesc mereu la viitor: cum o să arate, ce-o să fac, cum o să devin ce-mi doresc, pe ce drum s-o iau şi alte filizofii dintr-astea adolescentine. Dacă acum vreo 7, 8 ani mă întrebai ce maşină îmi doresc aş fi zis fără ezitare VW Polo. Ei bine, atât de mega răspândit este acum, încât nu mi-aş mai fi cumpărat-o nici dacă o primeam în dar. Şi apoi prima mea maşină trebuia să fie a mea, în întregime, muncită de mine cu banii mei. Aşa simt că am făcut un lucru bun (chiar dacă se dovedeşte mai târziu greşit). Asta neînsemnând că nu apreciez un cadou bine făcut, dar pentru început e mai important să văd că pot şi singură şi abia apoi să primesc ajutor.

Momentul în care am decis că e cazul să mă înham la o asemenea investiţie a fost într-o zi de iarnă când admiram un VW Beetle şi a venit proprietarul. Mi-a spus că-i de vânzare. Mi s-a părut atât de imprevizibilă această propunere încât mi-am zis să profit. N-a fost să fie acel Beetle, însă acela este cel care m-a determinat să mai caut variante.

După câteva săptămâni bune de stres, căutări, consultări şi sfaturi am decis să rămân la Suzuki Swift, pe care îl şi eliminasem din minte chiar înainte să apuce să ajungă pe listă. Ce m-a determinat să-l pun înpoi? Test drive-ul! Cel mai bun indiciu dacă o maşină ţi se potriveşte sau nu este clar la test. Apoi mi s-a părut mereu important ca şi spatele maşinii să fie confortabil pentru cei care se vor urca în ea în afară de mine. Că doar nu-ţi iei o maşină ca s-o ţii de bibelou, ci ca să te plimbi cu ea, să ieşi în concedii etc. Iar acolo apar şi prieteni, familie, colegi…

Ei bine, am ajuns la ziua în care a venit şi am văzut pentru ce m-am stresat şi nimic n-a mai contat. De fiecare dată când ies cu ea întoarce priviri şi primeşte cuvinte frumoase. Da, recunosc, sunt mândră, pentru că a meritat să aştept atât de mult.

Ceea ce mi-ar fi plăcut să schimb ar fi fost preţul bonurilor de remat care reprezintă o afacere pentru cei care le deţin şi un chin pentru cine le caută. Aşa că, dragă Ministerule de Mediu, gestionează mai bine această situaţie. Nu e normal să se umfle piaţa din cauza declaraţiilor fără noimă făcute de un ministru mult prea impulsiv.

Ce s-a schimbat acum? Puţin din pretenţii, aşa cum e normal pe măsură ce evoluezi. Pretenţiile de la mine şi de la cei din jurul meu. Simt decizia asta ca pe un pas de „om mare” care trebuie să aducă schimbări ascendente.

La final le mulţumesc în primul rând colegilor mei pentru că m-au suportat atât de mult timp să mă audă discutând numai despre motoare, jante, cai putere, culori şi airbag-uri. Apoi mamei şi prietenilor.

Drive safe!

Anunțuri

Cine face cinste azi?

Posted on

Din pacate mi-am dat seama tarziu ca trebuia sa scriu postul asta. Vreau sa spun despre uimirea pe care am avut-o cand am auzit intrebarea de mai sus.

Veneam spre Bucuresti de pe DN1. Nu conduceam eu masina, dar uimirea mi-a fost la fel de mare. Dupa ce am trecut de podul de la Baneasa am prins semaforul pe galben. La nici 2 minute ne-a iesit in fata masina politiei. Nicio problema, oprim.

Actele la control (desigur, dupa un misto scurt pe seama faptului ca aveam numere de provincie). A trebuit sa iasa soferul din masina si sa se duca el la cea a politiei, in care se aflau trei tineri politisti. Cand zic tineri, ma refer la maxim 3 ani mai mari decat noi, hai sa zic maxim 26-27 ani. Am uitat sa mentionez ca „dreapta” unde ne-au oprit era un intrand intunescos de pe marginea soselei. Fara martori.

Dupa perchezitionarea actelor au anuntat senini ca trebuie ca soferul sa cedeze si carnetul de conducere si sa mai dea  o amenda de 4 milioane. Pentru galben! Cand au observat dezamagirea dezamagirea de pe fata conducatorului a venit intrebarea „aveti nevoie de carnet?” Ce era sa raspunzi, „nu”? Normal ca omul avea nevoie. Si de aici s-ar putea sa recunoasteti scenariul: „unde lucrati?”, „pe ce functie?”, „cine face cinste azi?”, „bine, puneti dumneavoastra acolo cat credeti si va zicem noi daca e bine”.

Uimirea mea nu e ca au cerut spaga. Aveam deja la activ destule povesti de la cei din jurul meu despre asta. Uimirea sta in faptul ca aveau numai 20 si putin de ani. Toti. Am sperat ca cei din generatia mea pot sa mai schimbe cate ceva in Romania. De fapt, nu e vorba de uimire, ci de o dezamagire profunda. Parca m-ar fi tradat cineva apropiat.

Naiva cum sunt, am sperat ca mai e o sansa. M-am inselat. Pacat de tara asta. Pana la urma e adevarat ca e mare pacat de tara asta ca e locuita. La asa locuitori si asa minte, ne meritam soarta. Din pacate, am realizat  o alta dezamagire: romanii nu sunt in majoritate destepti, creativi si toate celelalte calitati pe care le auzi la TV. Romanii, in marea lor majoritate, sunt analfabeti, prosti si usor de fraierit (mai ales pe fata). Sa traim cum meritam, fratilor.