Flux RSS

Category Archives: My do’s

7 ani

Posted on

In 10 ani ti se schimba complet celulele din corp, in 5 ani se schimba un presedinte, intr-un an auzi milioane de sunete. In 7 ani oamenii se maturizeaza si devin de nerecunoscut.

La inceputul saptamanii m-am nimerit in curtea scolii pe care am batatorit-o 8 ani de zile. Curtea scolii in care am trecut de la copilarie la adolescenta, unde m-am batut prima data, unde m-am certat prima data… Din curiozitate am intrat si in scoala si am intrebat de singurul om de care imi mai aminteam: invatatoarea. Mi s-a spus grabit sa o caut la cancelarie „etajul 1, ultima usa”. Am urcat, desigur, pe scara elevilor ca sa-mi aduc aminte de copilarie. Ajunsa in capatul scarilor am pornit pe coridor. In capatul holului era o doamna care povestea cu pasiune despre „Alina” si despre noile tehnici de pictura catre alte doua doamne (mai tinere) care o ascultau cu interes. Am recunoscut imediat vocea si m-am emotionat. Mi-am continuat drumul zambitoare si m-am oprit intr-un colt in apropierea celor 3 doamne. La un moment dat doamna mai in varsta se intoarce, ca si cum ar astepta pe cineva, spre mine. Ma recunoaste si ma strange tare in brate.

Uimirea si bucuria doamnei invatatoare Biltz a fost mai mare decat ma asteptam, ceea ce ma bucura si acum. A renuntat repede la discutia cu cele doua doamne pentru a initia una cu mine. In timp ce vorbeam si-a adus aminte despre discutia anterioara si mi-a explicat ca „Alina” era colega mea draga pe care nu o mai vazusem de 7 ani si care era chiar in drum spre scoala. Doamna invatatoare a propus sa nu o anunte ca sa vedem daca ma recunoaste. Nici nu termina propozitia ca se si iveste o fata grabita pe scarile profesorilor. D-na Biltz o intampina si o invita sa se uite in jur. Nu ma recunoaste, dar dupa ce imi aude vocea inmarmureste de uimire. O revedere pe care nu o sa o uitam usor. Am ramas de vorba, am facut schimb de numere de telefon si ne-am continuat drumul.

Pe vremea copilariei eram nedespartite. Ne-am tocit uniformele impreuna pe bancile scolii, ne-am rupt pantalonii in parc la joaca si de-o data, in clasa a-8-a s-a rupt legatura. Pentru ca ne-am bucurat atat de mult de revedere am decis sa ne ocupam de o reuniune cu toti colegii, ceea ce se si intampla „as we speak”.

Primul pas a fost sa-i gasesc (traiasca Facebook! :P).  Nu mica mi-a fost uimirea si bucuria de a-i vedea. Chiar si numai printr-o fotografie. S-au schimbat atat de mult, incat pe unii nu i-am recunoscut usor. Copiii de altadata sunt greu recognoscibili de sub barbi, burtici, culori noi de par sau pur si simplu machiaj.

Toate fotografiile care mi-au trecut prin fata ochilor m-au facut mai curioasa sa-i vad „pe viu”. De-abia astept!

Wilcox, Dennis Wilcox

1122395801aDa, iata ca se poate! A venit si la noi un mare om de comunicare. In cazul in care l-ati ratat el a fost prezent in cadrul congresului Euprera,organizat de Universitatea Bucuresti si la evenimentul de lansare a cartii sale, organizat de editura Tritonic. Este un domn profesor american foarte simpatic, care a tinut in cadrul congresului cateva conferinte foarte interesante.

M-am simtit ca la o ora de curs sustinuta de domn’ profesor. Cartile pe care le-am tocit doi ani in engleza au aparut acum in romana. Trebuie sa recunosc ca nu m-am familiarizat usor cu ele, dar „cursurile” le-am prins din prima. A vorbit frumos si la subiect despre comunitatea online si despre cum se mai face azi comunicare in online. Cum poti dintr-un student bun sa ajungi un om de comunicare exceptional si am aflat multe „insight-uri” despre cum se face un site corporativ bun.

Si-a sustinut ideile cu convingere si seriozitate, fara a fi scortos, precum multi profesori romani bine cunoscuti 😉 Wilcox este un profesor demn de urmarit. Pe viu!

tic, tac, tic, tac…

Posted on

Emotiile au inceput sa se adune pentru ca nu mai sunt decat doua zile pana la prezentarile finale. Campania e gata, ideile au fost adunate, a ramas doar ziua cea mare, 18 mai.

Cum am lucrat pana acum? Din greu, cu spor si razand. Momentele de oboseala au fost destule, dar le-am trecut razand fie de oboseala insasi, fie de glumele inerente datorate ei. Nu-i greu sa lucrezi cand ai o echipa care te sustine si iti apreciaza ideile oricat de trasnite ar fi. La noi totul se recicleaza, chiar si ideile! Daca nu pot fi aplicate in forma bruta le tranformam in unele realizabile.

Partea cea mai frumoasa din experienta de pana acum este ca am invatat sa ne adaptam fiecare ceilelalte pentru un scop comun. Nu a mai existat „am treaba dupa 6, nu pot sa stau”, „hai sa ne grabim pentru ca eu trebuie sa plec” sau  „hai sa ne vedem mai devreme pentru ca eu dupa doua plec acasa”.

Fetele nu si-au mai vazut „casa” de doua saptamani, dar am vazut impreuna Bulgaria. 😀

Tehnologia ma urmareste

Posted on

Spuneam intr-un post anterior ca nu am inteles prea bine cum functioneaza noile tehnologii, dar astazi, la Olimpiade, am inteles ca nimic nu e intamplator.

Clientul nostru, adica al 5 O’clock TeaM, este antivirului Kaspersky. Asta inseamna ca de acum incolo o sa aflu multe detalii tehnice, cel putin despre antivirusi, ceea ce ma bucura. Unul dintre gandurile mele pe termen lung era sa detaliez informatiile pe care deja le-am „furat” de la amicii mei mai priceputi in ale PC-ului. Si iata ca ocazia s-a ivit cand ma asteptam mai putin.

Cred ca e adevarat ca atunci cand lucrezi cu un client ajungi sa-i cunosti foarte bine nu doar bussinesul, ci si mediul organizational din care provine, dezvoltandu-ti astfel propriile cunostintele. De asta e PR o provocare:  e mereu loc de mai mult, mai bine.

Concluzia:  de-abia astept sa ma apuc de treaba!

Ne-am calificat!

Posted on

Iata ca emotiile puternice de ieri dimineata au fost rasplatite: ne-am calificat in finala Olimpiadelor!

De-acum asteptam doar brieful ca sa ne apucam de treaba. Intre timp mai lenevim putin si mergem la conferinte ca sa dobandim „un orizont global”, cum spun organizatorii.

Miercuri e ziua cea mare

Posted on

Echipa de fete cu care particip la OC a fost programata miercuri pentru preselectii, asa ca ZA BIG DAY is close. Eu sper sa nu fie una closed. Fetele zic ca as fi prea optimista pentru ca nu iau in calcul posibilitatea asta, dar prefer sa nu pun raul in fata, ci sa calc cu dreptul.

Hopul cel mare e acum. Daca trecem de partea asta cu restul sigur ne descurcam. Eu sunt optimista in ceea ce stim si am invatat implicandu-ne in atatea activitati de un an incoace: organizat conferinte, cogrese, colocvii, evenimente..La ceva trebuie sa ne fi folosit si asta, nu?