RSS Feed

Over and over and over again: one of the best vacations ever!

Posted on

Printr-o conjunctura fericita m-am nimerit saptamana trecuta in nordul Italiei intr-o vacanta scurta, dar plina. Ca sa apuc de-un fir al povestii am sa incep cu ideea pe care o am acum, dupa vizita, despre italieni: n-au nicio treaba cu lumea din jur. Ei o traiesc pe-a lor si cam atat. Sunt bucurosi de viata si o dovedesc fluierand la orice pas, nu se sinchisesc daca te grabesti si ai nevoie rapid de o informatie, ei tot in ritmul lor merg, nu se scuza daca te nimeresti in drumul lor si contrar povestilor despre energia pe care o emana…au un aer „ardelenesc” de lene cum nu se poate! In rest m-as intoarce oricand in zona asta din Italia. Mi-au ramas inca multe de vazut, desi am mers non stop- chiar si atunci cand picioarele mele erau mult prea obosite ca sa continue drumul.

Ma bucur, insa, ca am apucat sa vad Basilica San Antonio din Padova. Este renumit loc de pelerinaj pentru credinciosii din toata lumea, insa ceea ce mi-a atras cel mai mult atentia a fost reprezentarea mortii (si aici mi-aduc aminte de Cristina Bogdan, diriga, cum ne povestea despre moarte la cursuri). Pentru ca am plecat in vacanta chiar inainte de Pastele comun al ortodoxilor si al catolicilor am nimerit in Basilica in timpul uneia dintre slujbele pentru denii. Cred ca acesta a fost si unul dintre motivele pentru care mi s-a facut pielea de gaina de cand am intrat: corul, orga si vocea puternica a preotilor rasunau in incaperea enorma. Primul lucru care iti sare in ochi de cand pasesti inauntru este altarul, iar pe masura ce o inconjuri gasesti elemente ale laicului persiabil imbinandu-se cu icoane pictate ca si cum ar iesi din peretii laterali si ar cobora spre tine.  Mi-a ramas in minte o statuie de dimensiuni impresionante in care moartea era elementul central, dominand omul.

Un alt obiectiv interesant, mai  ales pentru durabilitate, este gradina botanica (orto botanico) a Facultatii de Medicina din Padova. Este cea mai veche din Europa fiind folosita in continuare pentru scopuri didactice si medicinale. M-a surprins cat de bine ingrijite si mentinute erau mai ales unele specii vechi de secole, precum Pomul lui David (un palmier imens) sau al lui Ghoete (deoarece poetul mai facea referire la el in poemele sale) plantat in 1585. Ba chiar mai important, accesul nu iti este ingradit in niciun fel: poti sa mergi printre plante, sa le atingi, sa le studiezi fara ca nimeni sa se ia de tine pentru ca „strici obiectivul”.

In zilele scurte pe care le-am avut la dispozitie era imposibil sa ratez Venetia si imprejurimile. Asadar sa vorbim despre orasul pe apa. Am vizitat si Palatul Dogilor si Basilica din piata San Marco, dar recunosc ca mi-a placut mai mult sa urc si sa cobor poduri, sa ma ratacesc pe strazile inguste si sa admir oamenii stand linistita la un pahar de vin intr-una dintre tratoriile ascunse de centrul aglomerat. Nu pot spune ca celelalte doua mi-au displacut, insa nu m-au surprins. E adevarat ca mi-au placut tavanele din aur, camera mare a dogilor si picturile ce se intindeau pe pereti intregi, insa aerul venetian era prezent numai in strada si intr-o parte importanta era dotorat marii care te facea sa te gandesti la vara si soare, desi stateai cu geaca pe tine.

Murano si Burano, doua dintre cele mai apropiate insule de Venetia, mi-au placut din acelasi motiv. Mai ales in Burano, in care turistii ajung mai rar, iti dadeai seama de cum e „viata la tara” in Italia: cu rufele intinse de la o cladire la alta, case viu colorate, inghetata buna si afaceri de familie cu dantela, peste sau sticla de murano. Peste tot in regiunea Veneto ai sa gasesti obiecte din sticla de murano: de la bijuterii, la artizanat si magneti de lipit pe frigiderele de acasa. Dantela si materiale lucrate manual sunt de gasit, mai ales, in Burano.

Veneto este intr-adevar alta lume. Nu am sa uit mirosul izbitor de apa sarata cand ieseam din gara din Venetia, mastile din orice vitrina, tavanele aurite, plimbarile cu barca, strazile inguste si inghesuite pe care te pierzi usor, cateva fructe de mare, un peste urias, o lasagna dementiala, pastele cu scoici si midii, cea mai buna ciocolata calda din viata mea si o bere rosie cu 6% alcool…my way to the wizard of OZ.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: