Postul acesta este rezultatul unei discuţii de la metrou. O cunoştinţă mi-a spus oftând “pleacă din ţară dacă poţi. măcar voi tinerii să mai plecaţi, noi bătrânii rămânem… voi mai aveţi o şansă. dacă eram iar la 20 de ani nici nu m-aş mai fi gândit să rămân”. Ce e aşa diferit faţă de ce auzi zilnic? Frazele astea sunt spuse de cineva care are cu indulgenţa 35 de ani şi îşi spune “bătrână”. Asta mă face să cred că unii dintre noi ar trebui să mai rămână pe acasă.
Dar eu nu văd România lipsită de speranţă. Eu, totuşi, cred că dacă e pe mâini bune, România poate fi şi educată, şi şcolită, şi turistică, şi cu infrastructură. Eu văd în România “acasă”, “bunica”, “munte”, “mare”, “mama, “gaşca de la bloc”, “prietenii de-o viaţă”. Toate motive puternice, în principiu, ca să rămân…
România mea poate fi salvată. România mea nu arată ca la UE: cu bătrâni muritori de foame, copii ai străzii, gunoaie, cerşetori, hoţi de buzunare şi emigranţi.
La mine “acasă” arată altfel. Arată aşa:
This slideshow requires JavaScript.
